27 Mai 2019 a fost o zi bună

Nu numai pentru mine, sunt sigur.

De obicei fac genul ăsta de enumerări de lucruri bune care mi s-au întâmplat în ziua ce-a trecut în gând, înainte să mă pun la somn. Dar asta vreau să rămână scrisă. E un pachet rar.

M-am trezit cu destul de puțin apetit pentru viață.
Emoțional, nu mi-i prea bine de ceva vreme. Nimic foarte nou. Simt că-s într-un impas, iar azi eram și neodihnit. Știu cât mi-e de important somnul pentru autoreglare și când să nu aștept prea multe de la mine.

Mi-e tot mai clar că limbajul meu primar al iubirii e atingerea fizică. În același timp, e vina mea că n-am făcut mare lucru în direcția asta în ultima vreme, și responsabilitatea mea să fac ceva. În urma lecțiilor învățate, am fost preocupat să-mi dezvolt o viață a mea, pentru mine, în primul rând. Încă-i șantier.

Am fost într-un teambuilding fain în weekend, la Poiana Galdei, pensiunea Floare de Colț.
Mi-i drag colegul care mi-a fost coleg de cameră de cabană. Îmi place compania lui, poveștile cu el și-i admir aptitudinile de Senior Developer, mai ales de când lucrăm împreună mai îndeaproape. Dar sforăitul lui cutremurător, de care m-a avertizat cinstit în avans, nu e vinovat doar pentru trezirea morților care au votat cu PSD, ci și pentru balanța mea negativă de REM și NREM. Jumătățile de nopți dormite, plus agitația și suspansul votului de duminică, implicit orele lungi de privit în ecrane, m-au plesnit simțitor dimineață. La fel ca finalul de duș rece înviorător, fără de care nu pornesc spre birou.

Prima parte a zilei a fost blândă. Nici nu puteam mai mult.
Discuții complexe cu colegul de bancă Bogdan despre subiectul zilei. Bogdan e foarte bun și documentat în ceea ce ține de politică, foarte bine articulat și sunt recunoscător în general că-l am lângă mine și că învăț de la el.

M-a liniștit frate-meu când mi-a zis că nu trebuie să mă îmbrac turbo-elegant la starea lui civilă de 15 minute de sâmbătă. Mă stresa ideea. Trebuie să-mi cumpăr haine, căci cele pe care le am mi-au rămas cu două numere prea mari, și nu-s prea bun la asta. Doar gândul că trebuie s-o fac, atunci când trebuie, îmi activează anxietatea și-mi suge energia. De obicei mă descurc. Trebuie doar să-mi antrenez și creierul să creadă asta și să diminuăm drama premergătoare.

Am ieșit de două ori la povești “în fața blocului” cu Darian, prietenul meu cel mai rău.
Îi fain și util să ai pe cineva care te provoacă să-ți verbalizezi gândurile într-un mod coerent. Peterson zice, în 12 Rules For Life, că așa îți reorganizezi gândirea, concept care ar sta și la baza dialogului terapeutic. Îmi lipsesc genul ăsta de parteneri de conversație. Prea multă hăhăială ieftină și divertisment, prea multe non-valori în haine de virtuți.

După emoția mobilizării masive la vot de ieri, m-am bucurat s-o văd regăsită în rezultatele preliminare. Nu puteam să nu mă întreb cum ar fi arătat dacă vota toată lumea care aștepta la coadă s-o facă și n-a reușit. Însă emoția că cei mai mulți începem să înțelegem și să ne implicăm activ: de neprețuit. Sunt mândru de prietenii mei, de prietenii mei de pe Facebook, de colegii mei, de fratele meu, de părinții mei cu care nu prea vorbesc, de mine.

Ora 14:00 ne-a prins cam pe toți de la etajul 3 al UBC-ului aplaudând.
Se pare că majoritatea eram pe Digi24 Live, cu sufletul la gură, așteptând sentința definitivă a lui Liviu Dragnea: 3 ani și 6 luni, în sfârșit cu executare. După 2 ani și 6 luni de luptă în stradă și la tastatură, e o victorie temporară ce merită sărbătorită. Am ezitat inițial, dar înnebunești de la prea multă muncă fără recompensă, iar recompensa asta a fost amânată suficient. M-a bucurat să văd șampaniile altora.

Ce bine că a fost validat și Referendumul pentru Justiție!

Până la finalul zilei, am ajuns să înțeleg mai bine ce o să fac în următoarea perioadă la job și asta m-a liniștit un pic. Încă mă simt destul de neîncrezător în competențele mele de Business Analyst, deși testul de personalitate PRAE (Persoane, Rezultate, Analiză, Energie) din weekend m-a lăsat să înțeleg că-s la locul potrivit, cu un punctaj detașat la A.

Nu aveam chef și nu mă simțeam în stare, dar eram programat la sală pentru un antrenament cu Q, așa că m-am târât încolo imediat “după ore”. Deși am început în Ianuarie, încă mă tem să nu-mi pierd obiceiul, sau că nu l-am format încă. Așa că merg de câte ori stabilesc că merg. Încălzirea inimii pe eliptică, de care mi-era groază după trei zile de pauză și tot atâtea pachete de țigări, a fost neașteptat de energizantă. Am prins 179 de bătăi pe minut viteză maximă. La un moment dat se clătina mașinăria. Așa tare n-am mai tras încă.

Pentru câteva zeci de secunde, eram la un loc cu Lori și Alex, prietenii mei cei mai buni.
Un sincron tot mai rar în ultima vreme.

Antrenamentul cu Q a fost excelent, cu recorduri și bucurii noi. Am ieșit încrezător și cu capul sus, așa cum n-am ieșit de câteva săptămâni din sală. “Sunt puternic. Pot!”

La țigara de după, pornesc netul pe telefon și văd mesajul: „Te salut. Ai reușit?”
Atunci mi-am dat seama, cu genunchii moi și energia scursă-n canalul de lângă, că deși nu mi se întâmplă aproape niciodată, de data asta mi s-a întâmplat, chiar mie.

Acum 3 ani, când mi-am cumpărat bicicletă cu credit de nevoi personale pe 2 ani, mi-am zis că prioritatea din punct de vedere al zâmbetelor aduse per euro cheltuit e clară, așa că am lăsat mașina pe locul doi. Rolul ei era neglijabil fără bicicletă deasupra, fiindcă de fiecare dată când priveam un deal de pe scaunul din dreapta, în mintea mea era: “Ce fain ar fi cu o biță bună pe-acolo…”

La începutul anului trecut, când a expirat ultima rată la bicicletă, am început să pun lunar deoparte cât aș plăti rată pentru mașină, cel puțin până când scot creditul, ca să păstrez și exercițiul financiar. Din varii motive – instabilitate politică, curs valutar de câcat, teama că se cară corporațiile din țară și rămân pe drumuri, depresie și alte cele – au trecut 17 luni de atunci. Dar și 17 rate fictive plătite real în contul de economii pentru mașină.

Ei, în urma unei conversații de vineri care s-a pierdut în tumultul de întâmplări de atunci, banii ăia, plus diferența, trebuiau să fi ajuns azi la Zalău la Buru, prieten și fost coleg de liceu, profesionist în domeniu, adică aducău, pe care l-am angajat într-un final cu găsitul și adusul evazivului Suzuki SX4 care să bifeze Acceptance Criteria.

Următoarea oră și jumătate, între 20:00-21:30, s-a desfășurat cam așa:

  • făcut cerere de pe telefon prin ING Homebank de credit de nevoi personale pentru diferență
  • mers la ghișeul ING din Iulius la 300 de secunde de când a înghețat ecranul la “verificarea automată ANAF va fi completă în 60 de secunde”
  • continuarea procesului cu ajutorul tipei super amabile de la ghișeu
  • primit banii în cont
  • pipi
  • interogatoriu telefonic cu roboțica Maria, ca să-mi ridice limita de extragere de numerar de la bancomat
  • scoaterea și vărsarea în rucsac a multiplelor tranșe de 4,000 RON, care era limita bancomatului per extragere, cu sudorile și disconfortul de rigoare
  • negocierea unui curs mai bun la cele două case de schimb valutar din Iulius Mall
  • schimbarea leilor în euro
  • conversațiile telefonice intermediare cu Buru și frate-meu despre cum să fac să ajungă banii în Zalău în dimineața următoare
  • cină rapidă înainte să se închidă foodcourt-ul

Când am ajuns noaptea în patru labe acasă, mi-am fost recunoscător că mi-am făcut curat în ziua precedentă. Tot ce nu face Andreiul de azi îi rămâne Andreiului de mâine. Încerc să fac ce pot ca Andreiul de mâine să nu fie copleșit. Uneori îmi iese. Alteori, oricât îmi place că locuiesc singur, e epuizant.

Până la urmă, Buru, care era în drum spre Zalău dinspre Buzău, s-a oferit la miezul nopții să treacă cu trailer-ul de 20 de metri pe la mine pe la bloc, i-am dat plicul și mâna iar el a încheiat într-un amical: “Bă, chiar suntem singurii din clasa aia care nu s-or însurat?”

Sunt în egală măsură agitat și entuziasmat. Voi avea mașină la finalul săptămânii. Prima, a mea. Voi duce un plan la bun sfârșit. Voi putea ieși din oraș și merge pe dealuri și munți fără să depind de altcineva. Îmi voi putea duce bicicleta să zburde prin locurile pentru care a fost concepută. Voi putea fugi până-n vârful Feleacului după o zi proastă, fumând o țigară pe capotă, ascultând genul meu de piesă de moment, sperând să fie destul de clară atmosfera încât să văd Munții Rodnei, imagine care mă încântă și relaxează.
Voi avea mai multă responsabilitate, și în același timp mai multă libertate.

27 Mai 2019 a fost o zi bună pentru mine.

3 thoughts on “27 Mai 2019 a fost o zi bună

  1. Mihaela Bodea – 0722.437.343 – se ocupa de inmatriculare A-Z daca n-ai chef de umblatura la un pret rezonabil. Pentru numere rosii doar – Avram company – vizavi de politie – ieftin, rapid si bun – 0264.442.855

    Bafta & enjoy

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s