Andrei Pop, aka Pop, aka Monoton de la THC, aka Mono, mi-e prieten de la finalul clasei a 7-a, care a fost prin 2000. Deși am făcut click repede, și la bune și la rele, a fost mai mult o prietenie la distanță, căci la finalul clasei a 8-a s-a mutat din Zalău în Satu-Mare.
Ne scriam scrisori și ne mai vizitam din când în când. A fost romantic.
Ar fi emoționant să găsim scrisorile ălea și să le punem cap la cap acum…
E primul care mi-a venit în minte când m-am gândit că vreau un logo.
O dată fiindcă mă cunoaște dincolo de carapace, iar apoi fiindcă e bun la chestii vizuale.
Și mai apoi, fiindcă e printre puținii oameni pe care-i cunosc care perseverează în dezvoltarea personală și lucrul cu propriile emoții.
M-o surprins un pic când mi-o zis că avea o oarecare frică de a nu scrie cu greșeli în conversațiile noastre.
Și mă bucur, fiindcă el m-o făcut să mă simt inadecvat o adolescență întreagă.
Și taică-său. 🙂
Ce nu știa e că am început să scriu corect online datorită lui Deea, soră-sa, care mi-o zis cândva în primele două luni de Yahoo! Messenger, cam înainte de a începe anul I de facultate, adică în primele mele luni de scris pe internet, ceva de genu’: bă, ești unul dintre cei mai deștepți oameni pe care-i știu și nu pot să înțeleg cum poți să scrii cu k, nuj etc. Și m-am dezrătăcit imediat.
Povestea logo-ului, în cuvintele autorului, e următoarea:
“Primul lucru care mi-a venit în minte în momentul în care mi-ai zis de logo a fost semnul exclamării.
Pentru că mi se pare că spui lucrurilor pe nume, că clarifici și vrei să pui lucrurile la punct – adică “pui punctul pe i” dar într-un mod hotărât – cu semnul exclamării la sfârșit.
De aici două simboluri care se reunesc într-un punct. Punctul ăla îl vedeam pe J-ul de la Joldoș, care mie îmi suna așa accentuat, hotărât, adică nu simt că poți să îl zici bleg, cu jumătate de gură.
Punctul teoretic venea ca un accent, dar lăsat sus ar fi creat usor confuzie cu un i.
Dincolo de asta, percepția mea despre tine e că vezi cumva lucrurile diferit, că pe unele zone ești cu susul în jos, dar aici mă refer la refuzul de a te alinia la tot ce e nou și de a rămâne ancorat în valorile de bază, în rădăcina lucrurilor importante. Și nu ești neapărat normal, de aici punctul sub J, cu “capul în jos”.
Chiar dacă personal consider că ai destul “original” sau personalitate încât să îți zici simplu “Joldoș”, prin faptul că tu ai ales să zici blogului “Pagina lui Joldoș” am zis că nu încerc să îți schimb ideea și merg pe varianta asta și pentru logo – adică îți respect alegerea.
Din ce am citit până acum de la tine, am simțit dorința de a corecta comportamentele care nu sunt în concordanță cu valorile tale și greșelile de limbaj sau scriere (aici poate era doar frica mea că o să mă judeci dacă scriu cu greșeli în conversațiile noastre). Și nu am perceput că faci asta de dragul de a critica, ci mai mult de a ajuta. Mi-a venit în minte și orașul de origine, cu limbajul și accentul uzual pe care e greu să nu le remarci. De aici ideea de “Pagina lu’ Joldoș”. Și atunci am văzut i-ul ăla roșu, cu scris de mână, pe care îl foloseau profesorii în liceu ca să ne arate că ceva lipsește, că trebuie să fim un pic mai atenți, că bă, ai potențial dar dă-ți în pula mea puțin silința.
Dincolo de astea, cred că “secretul” lucrurilor pe care le scrii este amestecul de autenticitate, curaj și vulnerabilitate în același timp, un mod de a spune îmi pasă într-un limbaj de mi se rupe. Și cumva de aici combinația de negru cu roșu.”
Da, ți-am corectat scrisul înainte să-l pun între ghilimele.
Mai ții minte Crăciunul ăla la Cosmina? 🙂
Pagina lui Joldoș 