Ce am învățat din primele 6 luni de mers la sală

Cine mă cunoaște sau îmi citește Facebook-ul de mai demult, știe că am avut un 2018 destul de nefast. Printre altele, am ajuns de la 75 de kile (care era cam mult) la 61.5.
La 71 eram cel mai ok și nu scăzusem sub de mult.

În Decembrie, am avut la serviciu probabil cel mai bun și mai util training de până acum: Building Habits, cu Cristina Nicule. Nu mai luasem atâtea notițe la un training până atunci. I-a plăcut și lui Darian, prietenul meu cel mai rău, care de atunci s-a documentat serios și încă o face, iar pe lângă asta ține săptămânal un workshop de grup pe tema asta la serviciu.

Tot în Decembrie, cumva nelegat de training, fiindcă pe mine mă interesau mai mult obiceiurile emoționale, mi-am propus și am declarat public (e o tehnică și asta) că din Ianuarie voi merge la sală. Dar nu pentru oglindă, ci pentru apetitul sănătos pe care-l voiam înapoi, pentru spate, pentru creier și pentru musculatură care să-mi susțină articulațiile și care să-mi permită să mă bucur de activitățile fizice care-mi fac plăcere. De la mers pe munte, la sărit cu bicicleta, la sex, la a putea cândva să-mi țin copilul în brațe.

Îmi doream de mult să încep și de mult îmi era groază s-o fac.

În primul rând, mi-era jenă să intru în sală din complexe de inferioritate.
Apoi, mi-era frică că voi fi un eșec, că-i prea greu și că eu sigur n-o să fiu bun la asta, că doar nu-s bun la nimic și mai îs și în urmă cu vreo 32 de ani.
Și cum nu știam că sala presupune mult mai mult decât tras de fiare, mi-era frică să nu-mi agravez problemele cu spatele și alte articulații, probabil bulite de la sărit în copilărie prea des cu biciclete prea proaste de la înălțimi prea mari cu o tehnică deficitară. Zalău style. Știam din clasa a 10-a că am ceva hernie de disc L1-L2 pe care n-am ajutat-o cu cariera de corporatist și nici cu saltelele de câcat pe care dormeam în multiplele chirii pe care le-am schimbat după cei 6 ani de cămin studențesc. Mă durea spatele și mă dădeam cu bicicleta tot cu rețineri (fiindcă recomandarea era să n-o fac, mai ales pe teren accidentat), deși pe moment mă simțeam fain după o tură de sărit borduri în care-l solicitam. Probabil era singura stimulare pe care-o mai primeau mușchii ăia.

Am făcut pași premergători, cum ar fi verificarea statusului curent al coloanei, întrebat una-alta pe cei pe care-i știam că merg la sală și pe cei doi prieteni antrenori personali Lorand Szabo și Rareș Onaciu (fratele Darianului). Rar mă apuc de ceva fără să am majoritatea detaliilor cunoscute în avans, fiindcă nu-s prea bun cu noul atunci când există o miză. Mă vedeam făcând asta cândva, știam că voi ajunge acolo, dar mă îngrozea momentul și nu era greu să-l amân. Și cum probabil cam știm fiecare, “cândva” de cele mai multe ori înseamnă “niciodată”.

Ca idei, am rămas cu astea:

1. La sală nu merg numai oameni fițoși și modele intimidante
   Cel puțin nu unde merg eu, la World Class Iulius Mall, care mi-e între birou și casă. Aveam multe idei preconcepute despre oamenii cu mușchi, majoritatea pornite din Zalău, în copilărie, generalizând de la câteva modele proaste în loc să mă uit, de exemplu, la atleți, în loc de bătăuși. Și mai erau ăștia ca Smochină și frate-meu, versiunile lor din liceu, care mâncau creatină pe pită și se umflau într-un mod grotesc și neaspectuous, de la bicepși până la fețe. Iar în ultimii ani, mă complexau tipele, mai ales cele care făceau cross-fit și care m-ar fi putut bate lejer.
   
   
2. Nu se uită nimeni la tine, nu te analizează și nu te judecă, fiindcă fiecare are treaba lui
   Chiar și oamenii fițoși și intimidanți.
   
   
3. Stretching-ul e foarte important
   La început, cam asta făceam 70% din timpul petrecut în sală, prilej cu care mă acomodam cu atmosfera. Acum e sub 30% și simt diferența.
   
   
4. Compare yourself to who you were yesterday, not to who someone else is today
   Care se întâmplă să fie și regula 4 din 12 Rules For Life a lui Jordan Peterson.
   Prima dată când am intrat în sală, evident m-am uitat doar la modele. Și unii oameni arată impresionant. Prima dată poate fi demotivant să-i vezi. Pentru mine a fost. Apoi am ajuns să-i apreciez, fiindcă le vedeam munca și seriozitatea, și începeam s-o percep altfel după ce am pus și eu mâna. Dar, aveau ani în spate.
   Probabil mă dau cu bicicleta mai bine decât ei. S-ar întrista la fel dacă s-ar compara așa.
   Ce mi-o plăcut, exemplu concret, a fost să văd cum, gradual, folosesc greutăți tot mai mari la unele aparate, și cum mă simt mai puternic față de cum eram, știind de unde am început: 25 kg vs. 60 kg, cât pot împinge acum la Pectoral Fly.
   
   
5. În unele zile pur și simplu nu merge
   Și asta o să-ți zică oricine pe care întrebi. Și când vezi că nu-i doar la tine, te liniștești și accepți mai ușor. Deși-s frustrante zilele ălea.
   
   
6. E un obicei nou, care e nevoie să fie format
   La fel ca absolut tot ce facem, bun sau rău. Toate sunt obiceiuri.
   Darian zice că formarea unui obicei durează între 2 și 8 luni. După primele 3 eram destul de încrezător că-l am, dar am păstrat o doză de îndoială. Apoi au venit căldurile și încă am zile în care creierul meu bulangiu îmi dă senzații în tot corpul care să-mi transmită că e ultimul lucru pe care vreau să-l fac. Și de fiecare dată când ies, îmi mulțumesc că m-am dus și că o meritat și că mă simt mult mai bine.
   
   
7. Merită să ai un antrenor personal
   Eu sunt relativ disciplinat și temeinic, dar de când lucrez cu Q, cca. 3 luni din cele 6, am folosit cam tot ce e de folosit din sală, învăț în fiecare sesiune ceva nou și mi-am împins niște limite fiindcă el mi-a oferit încrederea s-o fac. Iar în zilele menționate mai sus, mă ajuta să știu că am programat ceva cu altcineva și fac ce zic că fac.
   
   
8. Ajută cu trăitul în prezent
   Cel puțin cât sunt acolo, sunt concentrat pe ce fac. Nu-mi butonez telefonul. Nu fumez. N-am treabă cu alți oameni. N-am treabă nici cu mine.
   
   
9. Ajută cu gestionarea depresiei sau a stărilor proaste
   Nu rezolvă probleme emoționale nerezolvate, dar de fiecare dată când am ieșit de acolo m-am simțit fizic și psihic mai bine, și am altă energie ca să mă confrunt cu ce am de confruntat.
   
   
10. Ajută cu încrederea în sine și cu toleranța la frustrare
    Și nu pentru că arăți mai bine, ci fiindcă vezi incremental că poți mai mult, și îndura, și birui. Și te întrebi, comparându-te cu versiuni anterioare ale tale care nu puteau ce poți acum, oare ce altceva mai poți și nu știi încă că poți?
    
    
11. E o călătorie, nu o destinație
    Corpul rămâne stimulat și-ți oferă dușul de bucurii atâta timp cât continui să-l stimulezi. Partea faină îi că după o vreme ți-i dor de sală după câteva zile de pauză ca de-o baie-n mare într-o zi caniculară de vară.
    
    
12. Cere ajutor
    Aproape oricine o să fie bucuros să te ajute cu sfaturi, numai să i le ceri.
    Gândește-te, tu nu te simți super-util și fain când cineva te întreabă despre ceva la ce te pricepi?
    Era un tip în sală care mi se părea înspăimântător și am ajuns ulterior să vorbesc cu el și să-mi dau seama că-i un om foarte de treabă.
    
    
    [Pauză de țigară. Un cuplu din bloc face sex, iar gemetele ei răsună în toată curtea. Fiind cald, avem toți geamurile larg deschise. Nu, nu cuplul de deasupra. Ăștia-s noi. Mi-a atras atenția oftatul ei, “Vai, Andrei!” și mi-a adus aminte de vremurile bune. 🙂 Și de cât de mulți Andrei pot fi pe lumea asta… ]
    
    
13. Dacă știam, mă apucam mai devreme
    Îmi imaginez că-i super fain să ai un obicei de genul ăsta din liceu, cum are frate-meu de exemplu, și să fii sănătos și puternic ca și default, aproape să nu știi cum e altfel.
    
    
14. Fumatul și sala se potrivesc ca pumnu-n stomac
    Și vânez momentul în care să am suficientă lățime de bandă pentru a înlocui acest obicei cu unul mai bun și mai folositor. Știu ce nevoi emoționale îmi acoperă și știu și că până nu bat în cuie obiceiul cu sala nu am spațiu pentru ceva atât de provocator.
    
    
15. Credeam că am picioare puternice fiindcă mă dădeam cu bicicleta
    Și or fi un pic mai puternice decât ale cuiva care și le folosește mai puțin, dar fără efort consecvent, e la fel ca și cu restul mușchilor.
    Lumea cu care vorbesc crede că eu tot timpu’ îs pe munte sau cu bicicleta. Nu-i deloc așa. Iar pe bicicletă poți trișa. Dai două pedale, bicicleta alunecă 100 de metri fără efort.
    Da, am dat și ture solicitante, dar ălea au fost mai rare, iar tipul de mișcări pe care le faci la sală nu prea au legătură cu pedalatul în sălbăticie. Și nici invers, așa cum mi-au povestit oameni cu experiență de sală care se așteptau să fie un pic mai ușor cu bicicleta.
    
    
16. Mi-era mai greu să ajung în sală decât să fac exercițiile
    Știind că sunt la zero, prima lună target-ul meu era să ajung de 2 ori pe săptămână în sală. Unul neambițios, care să nu mă demotiveze, și care să mă ajute să mă acomodez gradual în primul rând cu obiceiul de a ajunge acolo. Odată ajuns, nu mai aveam nicio reținere sau groază și făceam ce știam și ce puteam. Acum merg în medie de 3 ori pe săptămână.

Ce am mai schimbat în ultimul an, fără efort și vreo intenție specifică, a fost:

• nu mai mănânc pâine la prânz
• la micul dejun mănânc iaurt grecesc cu nuci caju și alte semințe, în loc de lapte cu cerele dulci
• oricând mănânc felul 2 (la prânz, după sală), îmi iau și salată din legume crude
• mănânc fructe zilnic, de cele mai multe ori mere și banane

O să revizuiesc și editez frumos mâine, fiindcă acum mi se fisurează retina dacă mă mai uit la ecran, dar ideile cam astea-s și voiam să le torn până-s calde. Sper să vă fie utile. Mie mi-ar fi fost.

Acum am 67 kg și pot să zic că-s cele mai sănătoase 67 pe care le-am avut până acum.
Direcția e tot 71. Dar nu ne grăbim.