Azi mi-a arătat o colegă un video cu un tânăr de 33 de ani (deodată cu mine, primul gând) lovit mortal, în Cluj, pe trecerea de pietoni, de o mașină care abia pornise de pe loc.
Un accident pe cât de stupid pe atât de șocant. Am rugat-o să nu mai vorbim despre el. Și m-am gândit: puteam fi eu. În ambele situații.
Acum câteva minute mi-a scris că îl am la prieteni pe Facebook. Am tresărit, fiindcă îi cunosc pe toți. Când mi-a spus numele, nu am știut ce să trăiesc și să simt. Nu am mai trecut prin asta.
Ne-am cunoscut lucrând împreună acum 8 ani, în Dedeman. Mi-a plăcut din prima de el. Era omul căruia nu îi era frică să fie bun și cald. M-am bucurat de la distanță de evoluția lui profesională, apoi de căsătorie, apoi de copil. Mi se părea că semănăm un pic la tristețe și țineam cu el, să-i fie bine, că merita la fel de mult bine cât împărțea în jur. A contat să-l cunosc. Îmi pare rău.
Pagina lui Joldoș 
Eu nu-l cunosteam. Si cu toate astea, toata ziua m-am gandit: cine era, care care erau grijile si planurile lui in acea zi? Sigur nu acest scenariu. E cam trist si nedrept
LikeLike
De doua zile ma mananca un gand similar. Cineva a murit, cineva pe care cunosteam din familia prin alianta, un tip fain cu chef de viata, in alt accident absolut stupid. Ne-am intalnit de cateva ori la evenimente mai mari din familie. Nu imi da pace cum se intampla uneori oamenilor ceva asa subit si nimic nu mai e la fel. It terrifies me. Si e una din putinele chestii fata de care ma simt complet dezarmat.
LikeLike