Valori personale

La fel ca mulți dintre noi, sunt familiar de mult cu noțiunea de “valori” și tot de mult încerc să-mi dau seama ce sunt ele cu adevărat (cuvântul “valoare” devenind clișeu) și care dracu-s ale mele?

Țin minte că la Master, prin 2010, una dintre puținele profesoare pe care le-am considerat remarcabile, dna. Rodica Cândea, ne-a dat ca temă să facem un Jurnal de Dezvoltare Personală. Temă aparent neobișnuită în contextul unei Universități Tehnice de pe Bulevardul Muncii din mijlocul fabricilor abandonate, dar mi-a plăcut.
Începutul jurnalului meu era:

Mă numesc Andrei Joldoş.
Sunt un introvert care a învăţat să fie extrovert.
Vreau să fiu, nu să am.

Unul dintre lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult când am lucrat la Office Depot a fost că, la autoevaluare, printre niște competențe specifice job-ului, ți se cerea și să te evaluezi, cu exemple concrete, pentru cum ai manifestat fiecare valoare a companiei în parte în munca ta. Mi-a oferit sens și direcție să văd că companiei pentru care lucrez îi pasă cu adevărat de aplicarea acelor valori, în care mă regăseam, și că nu-s doar o listă drăguță de principii care să dea bine pe site.

Anul trecut, când am lucrat pentru o perioadă scurtă împreună cu Zoltan Veres pe dezvoltarea inteligenței emoționale, mi-a dat și el o temă al cărei rezultat a fost o listă cu 22 de calități pe care îmi doresc să le manifest ca om și bărbat, dar la care nu m-am gândit ca la valori personale atunci.

Îmi amintesc că prof. Mircea Miclea ne-a povestit odată la un training la Endava că ar fi bine să avem niște valori de bază conștiente, puține (maxim 5 parcă) și nenegociabile.
A dat exemplul americanilor: “Nu negociem cu teroriști.”

Cristina Nicule, trainer și psihoterapeut, căreia i-am cerut părerea zilele astea, mi-a spus (sumarizez) că numărul valorilor nu contează în principiu (8-10-15), că e eficient în lucrul cu tine să te concentrezi pe cele 2-3 mai imediate fără să le ignori pe celelalte, că ierarhia lor se poate modifica de la o etapă a vieții la alta, dar și că suntem mult mai complecși decât 2-3 principii de viață.

Mark Manson, în The Subtle Art Of Not Giving A Fuck, mi-a conturat un pic mai bine ideea valorilor.
El zice că valorile bune sunt bazate pe interior, depind doar de tine, fiindcă tu ai control doar asupra ta.
Ex.: curiozitate, creativitate, respect de sine, onestitate, vulnerabilitate.
Tot el zice că valorile proaste sunt bazate pe exterior, nu depind doar de tine, nu ai control deplin asupra lor.
Ex.: să fiu bogat, să mă simt bine tot timpul, să fiu plăcut de toată lumea, să fiu mereu în centrul atenției.

Încă-s departe de a le înțelege bine, de a mi le fi indentificat și pe cele conștiente și pe cele inconștiente și de a le folosi eficient ca direcție de viață. Nu am nicio valoare conștientă pe care să reușesc 100% să nu mi-o încalc în primul rând mie. Dar sunt interesat să le fac pe toate mai bine.

Ideea de-a scrie acum despre valori mi-a venit din anumite frustrări, ajunse recent într-un punct culminant, care mi-au transformat discursul interior în: “Mi-s încălcate valorile”. Aha!

Nu mi-e ușor să le delimitez, fiindcă mi se pare că se întrepătrund, dar cred că lista mea de bază, acum, e următoarea:

1. A fi demn de încredere
Sau reliable. Sau om de cuvânt. A face ceea ce ai promis că o să faci.

Cât de des vi se întâmplă să stabiliți că vă vedeți cu cineva, iar persoana respectivă să zică, frecvent, în ultimul moment:
– Apoi, eu nu mai vin, că fac altceva, sau mă văd cu altcineva, sau că [motive, scuze].
Cât de des vi se întâmplă să fiți acea persoană?

– Ai zis că mă ajuți azi să-mi mut mobila.
– Mno bine mă, am băut aseară, am uitat.

– Îs aici. Ai ajuns?
– Ioi. Acum plec de acasă. În 5 minute ajung (din Florești în centru). Mi-o mâncat câinele tema. Iară. Mno.

2. Asumarea – primul născut al Responsabilității
Cum ar fi asumarea consecințelor de a încălca în mod conștient valorile transparente și clare ale unei persoane sau instituții.

– Îmi pare rău. Îs o pulă de om. Nu te poți baza pe mine să fiu prezent atunci când am zis că voi fi. Nu știu ce-i cu mine. Înțeleg dacă nu mă inviți data viitoare.

– Nu am fost foarte productiv anul ăsta. Înțeleg de ce nu am fost promovat, chiar dacă văd colegi în jurul meu care au fost, fiindcă știu că ei au tras pentru asta în timp ce eu scriam pe blog.

– Scuză-mă, te rog. O să întârzii. M-am întins la duș, cum fac de obicei, deși știam că nu-mi ajunge timpul. E vina mea.

– Aveam 80 km/h în localitate. Limita e 50 km/h. Nu e o lege stupidă, fiindcă statistic și practic vorbind, de la 50 km/h reușești de cele mai multe ori să frânezi în siguranță în caz că apare un om sau un animal în față. Am luat amendă. Eu îs bulangiu, nu polițistul care o scrie.

3. Autenticitatea
Pentru mine, asta înseamnă să fiu eu însumi (alt clișeu), cu calități, cu defecte și cu procesul însoțitor de îmbunătățire sau lipsa lui. Să pot să spun că îmi plac manelele, chiar dacă știu că îmi poate aduce priviri dezaprobatoare și respingerea unora. Să pot să recunosc că viața mea nu-i o petrecere în fiecare zi. Să pot să nu pretind că am o viață perfectă. Să manifest vulnerabilitate. Să recunosc că mă simt rănit. Să îmi recunosc limitele curente. Să fiu în contact cu emoțiile mele și nu doar cu cele care îmi fac cinste.

Leg autenticitatea și de originalitate. În momentul în care îți asumi riscul de a fi tu, ai cel puțin o chestie unică, o amprentă a ta. Iar când nu, o ai pe a altora, așa cum se vede din comportamentul și conținutul copy-paste de pe stradă și din media socială.
Cum zicea și Florin Salam, te-ai născut original, nu muri o copie. 🙂

Mie personal mi-e foarte greu să încerc să am încredere într-o persoană care nu își exprimă propriile opinii, care e mereu în trend indiferent de trend, care vrea să mulțumească pe toată lumea și care evită cu orice preț conflictul sau dezaprobarea.

În plus, nu îmi amintesc să fi avut conversații neinteresante cu persoane autentice, indiferent de subiect.

4. Sinceritatea
Atunci când obișnuiești să fii nesincer, adică să minți, fie și prin omisiune, ajungi să nu mai ai nici tu încredere în tine, te pui la îndoială și nu te mai poți baza pe tine. Ceea ce-i dezarmant când ai nevoie de tine. Tinzi și să atragi nesinceritate. Nesinceritatea nu ne ajută nici să ne apropiem între noi și nici să ne dezvoltăm. Dacă eu îți zic numai de bine, tu nu o să fii încurajat să-mi semnalezi un defect pe care-l vezi la mine și pe care m-ar ajuta să-l conștientizez și să-l corectez, ca să am o viață mai împlinită și mai bună și să aduc mai multă valoare și altora.

5. Feedback-ul
a) Critica – fiindcă cred că toți avem comportamente care merită conștientizate și schimbate
– Am văzut că ai aruncat chiștocul pe jos, deși este un coș de gunoi aici lângă noi.
– Comunici agresiv.

b) Încurajarea – fiindcă cred că pe toți ne bucură și ne energizează faptul că eforturile ne sunt observate
– Îmi place că nu mai arunci chiștoace pe geam și că le pui în scrumieră, mai ales că știu că nu-ți place mirosul.
– Mi-a plăcut cum ai gestionat discuția de azi, e un progres față de ședința precedentă.

6. Integritatea
Consecvența în manifestarea valorilor. Sau “Cine ești când nu se uită nimeni?”

Dacă în timpul zilei, cât ești în mijlocul oamenilor, ești cetățean model, când te plimbi noaptea singur pe stradă și nu găsești un coș de gunoi și nu e nimeni în jurul tău, ții gunoiul în mână sau îi dai drumul pe jos sau îl îndeși într-o gaură dintr-un gard?

Dacă în fața șefului tău ești harnic și angajat model, ești la fel și când el nu-i lângă tine sau e plecat în concediu?

În încheiere, dacă ar fi să am o singură supervaloare, mi-aș dori să fie Responsabilitatea, așa cum e descrisă în The Subtle Art Of Not Giving A Fuck, pe care o recomand, mai ales în format audio, narată de Roger Wayne.