De ce să nu-mi urezi “La Mulți Ani” fiindcă așa se face

“Absolute freedom, by itself, means nothing.
We need to reject something. Otherwise, we stand for nothing.
We all must give a fuck about something, in order to value something.
And to value something, we must reject what is not that something.
To value X, we must reject non-X.”

În ciuda faptului că se numește The Subtle Art Of Not Giving A Fuck, sau Arta Subtilă A Nepăsării, cartea e, printre altele, un îndemn de a alege de ce-ți pasă (cu adevărat) și de a respinge opusul, pentru ca prima să aibă (cu adevărat) valoare. O re-recomand.

Azi împlinesc 33 de ani. “The Jesus number”, vorba antrenorului meu personal californian. Dar, vă rog, evitați tentația de a vă opri aici și de a căuta o cale de a-mi ura ceva fiindcă așa se face și citiți mai departe.

Mi s-a spus de câteva ori, mai în glumă, mai în serios, că-s dificil fiindcă-s bătrân.
Mi-am găsit și motto: “I put the old in Joldoș.

Bine, la fel mi se spunea și la 20 de ani.
Nici atunci nu prea era la modă să fii măcar din când în când serios, dar nu era interzis ca și acum. Realitatea nu-i cool. Să fii real nu-i cool.
De aia încerc să mă cam piș pe cool, cu riscul de-a muri aproape singur.

Nu am vreo problemă cu a fi glumeț la ocazii, așa cum probabil știu cei care mă cunosc pe viu. Ba dimpotrivă. Însă am o problemă cu a face un mod de viață din evitarea completă a realității și cu superficialitatea cronică.
De pe la 13 ani.

Recent, m-am “despărțit” într-un chat de grup preexistent pe Facebook de marea majoritate a prietenilor vechi. Adică am rămas fix cum am ajuns să fim, minus ideea și enunțul că suntem cu adevărat prieteni. Deci, în realitatea fizică, nu s-a schimbat nimic.

Ce vreau să zic e că în prezent nu-mi pasă de prea multe urări de ziua mea, dar îmi pasă mult de câteva anume și voi clarifica, cu riscul de a răni orgolii și cu beneficiul de a primi tot mai puțin din ce nu prețuiesc cu adevărat. Sunt destul de sigur că nu-s special prin ce voi zice și că va rezona cu destul de mulți oameni treziți sau dispuși să se gândească un pic, dincolo de automatismele sociale aparent inocente și inofensive.

Cândva, eram destul de stresat că poate am ratat pe Facebook vreo notificare cum că ar fi ziua cuiva “important” căruia am uitat să-i urez La Mulți Ani. Apoi m-am gândit: chiar e atât de important? Câți oameni importanți am? De ce-s stresat? Că o să mă considere un om rău? Că nu o să îmi ofere atenție într-un moment în care voi avea nevoie, gen că nu o să-mi zică La Mulți Ani de ziua mea? Dacă chiar nu îmi vine în minte data, și dacă nu am făcut un efort conștient de a-mi pune un reminder în caz că-s uituc, chiar e importantă persoana pentru mine? Eu chiar am nevoie să fiu important pentru toată lumea? Chiar îmi place să răspund la 300 de mesaje cu urări? Chiar am 300 de prieteni? Mie îmi pasă cu adevărat de toată lumea? Chiar e importantă ziua de naștere? De ce? Ce înseamnă pentru mine? Îmi doresc oameni aproape? De ce îmi doresc oameni aproape? Ce înseamnă că mi-i doresc aproape? Care-s urările pe care mi le doresc? Care-s, deci, oamenii?

Anul ăsta eram sigur că mi-am dezactivat afișarea zilei de naștere și implicit alertarea altora pe toate platformele sociale. Am uitat de LinkedIn… Dar nu și colega mea băgăcioasă, care nu s-a gândit că dacă îmi doream atenție legat de subiectul ăsta, la birou, unde momentan am colegi, nu prieteni, aduceam bombonele și-mi afișam ziua de naștere pe Skype-ul folosit intern. Dar a profitat de șansa de-a-și crește ei capitalul de imagine de om fain și a șușotit în jur, înainte de a mă asalta public: “E ziua lui Andrei! :D”

Am primit, deci, urări pe LinkedIn.
Unele, dinălea automate, printr-o singură apăsare a butonului predefinit “Happy Birthday”. Nici măcar nu am apăsat pe celălalt buton predefinit cu “Thanks”.
Unele, personalizate, de la oameni cu care am interacționat cândva sumar și plăcut, ne avem ca și contacte doar acolo și probabil le-aș scrie și eu scurt și cu gând bun, căci în durata scurtă în care am interacționat a fost o interacțiune benefică. Deci avea sens.
Mi-au scris și persoane cu care mă cunosc mai personal iar job-urile noastre nu au nicio tangență.
Pe LinkedIn.
Dintre toate locurile…

Am primit SMS-uri personalizate faine.
SMS-urile sunt al treilea mod favorit de a primi urări. SMS-urile încă mi se par personale, fiindcă-s rupte de internetul care ne fute creierul și abilitatea de a ne conecta.
În unele cazuri, din nou, justificat. Cu unele din acele persoane interacționez rar, nu facem parte din viața celuilalt, dar dacă se ivește ocazia, ne bucurăm să ne vedem.
Iar altele, teoretic mai apropiate, au făcut-o din comoditate și din teama de a avea o conversație, aflând de curând că nu accept mai puțin.

Ierarhia mea de căi de a vorbi cu cineva de ziua sa de naștere (care nu se numește onomastică, aviz amatorilor) e următoarea:

4.Mesaj privat pe Facebook
Asta înseamnă că sunt conștient de tine. Că știu că exiști. Că îmi plac chestii la tine. Că poate nu avem viețile strâns legate, sau poate nici nu am apucat să ne cunoaștem personal, dar te apreciez și nu mi-ar fi indiferent dacă ai muri mâine.

3.SMS
Mi-ești dragă ca persoană, pe lângă cele de mai sus.

2.Apel telefonic
Te consider valoros și te văd ca pe prietenul meu. Îți aloc un moment al tău, pentru tine. Azi e despre tine. Îți ofer voce, cel mai personal lucru pe care ți-l pot oferi de la distanță, și timp.

1.Ne vedem
Suntem prieteni și mă bucur că am reușit să trecem de 3.

Nu o să scriu niciodată pe Wall-ul cuiva pe Facebook, iar de prin 2011, când aveam un amic care avea prostul obicei de a posta pe al meu muzică pe care teoretic mi-o trimitea mie, dar practic încerca să impresioneze gagicile faine din lista mea (deci avea legătură cu el și cu masturbarea ego-ului, nu cu potențiala mea bucurie muzicală), pe al meu nu poate scrie nimeni în afară de mine.

Și nici nu o să las un comentariu cu urare la o poză care n-are nicio legătură cu ziua de naștere.

Mă aștept la remarci de genul:
“Să fie primit, cât de mult, de la oricine, oricând.”
“Ești nerecunoscător, alții s-ar bucura să…”
Și alte câcaturi.

Eu, acum, valorizez puțin, sincer și personal.
Și la urări, și la oamenii cu care vreau să mă înconjur.

Îmi caut prieteni, apropo.

PS: Am tot zis “personal” și pare vag fără un exemplu. Las mai jos mostra mesajului pe care l-am primit de la Alex dimineață, știind că o să ne auzim la telefon în timpul zilei, ca de obicei.

“Dragă Joldi, cu ocazia zilei tale de naștere, nu știu exact ce iti dorești tu, dar, eu imi doresc să fii sănatos (cel puțin la fel ca si până acum) și să fii împlinit si fericit (mult mai mult decât până acum) așa că, la mulți ani, coae! Te pup și abia astept sa ne revedem, sper să ai o zi frumoasă, ca tine! Ești un om grozav si mă bucur ca suntem prieteni si că am cui să ii cer sfatul, te apreciez, țin mult la tine si sunt recunoscator pentru toate momentele pe care le-am petrecut, și o să le mai petrecem împreună, te pupă fratele!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s