Blocul roz

Facebook memories #2
Postat: 31 Ianuarie 2018

Locuiesc într-un bloc tare interesant, oare v-am povestit? 🙂

De aproape 2 ani, locuiesc singur într-un apartament cu o cameră exact așa cum mi-am dorit și cum v-am exasperat pe mulți dintre voi cu postările din perioada în care-l căutam: etajul 6 (înalt, dar nu ultimul), niciun perete pe colț, priveliște spre apus, vedere spre oraș și munții din Valea Ierii în zilele senine, niciun bloc mai înalt lipit sau în față, balcon deschis… ați prins ideea.

Blocul e construit în 2004, e cât Pentagonul și e roz – ceea ce mi se pare foarte avangardist pentru perioada în care puțini bărbați încă își făceau curajul să poarte tricourile și cămășile de aceeași culoare.

Blocul mare și roz are 130 de apartamente cu o cameră, lift cu oglindă, pereți albi, holuri lungi fix ca alea prin care m-am plimbat în cei 6 ani de cămin studențesc și în care atunci când apeși întrerupătorul din capăt încep să se aprindă neoanele secvențial, ca și-n laboratorul dlui. Fox din Batman sau ca-n filmele în care știi că urmează să se întâmple ceva rău imediat ce le vezi aprinzându-se așa.

Evident, varietatea de oameni interesanți (pe care-i vom numi vecini) de toate vârstele e pe măsură.

În apartamenul de dedesubt locuiește vecina și colega mea de serviciu, Elena. Are și cheia mea de la casă, dar cum încă n-a intrat niciodată peste mine, înseamnă că n-am inundat-o. Ceea ce-i semn bun.

În apartamentul din dreapta ușii mele de la intrare locuiește o doamnă. Nu știu mai nimic despre ea, dar îmi răspunde politicos la saluturi de câte ori ne vedem în fața ușii, eu ștergând lanțul bicicletei de ulei cu o pereche de boxeri reciclați, ea plecând sau venind. Credeam mult timp că am probleme cu canalizarea și numai Excel-ul meu cu bugete știe câți bani am cheltuit s-o remediez. Apoi, simțind că în baie îmi miroase și neplăcut, dar și a geluri de duș fresh-parfumate, mi-am dat seama că apartamentele noastre sunt conectate prin ceva gaură de aerisire atât la bine, cât și la rău.

Deasupra mea locuiește un cuplu tânăr, cam de-o seamă cu mine. Acest cuplu – atunci când nu-mi inundă baia sau când nu scutură litiera pisicii pe geam pavându-mi balconul cu pietricele pe care mi-am pierdut multă vreme încercând să-mi dau seama cum au ajuns acolo, înainte de-a-mi ajunge direct în cap o dată când fumam – face cel mai cutremurător, zgomotos și gălăgios sex pe care mi-a fost dat vreodată să-l aud în viața reală și pe site-urile de specialitate. Vara e cel mai fain, căci fiind cald, nu-i mai protejează termopanele nici pe ei, dar nici pe noi. Toți vecinii sunt pe balcon la țigară în acele momente, chiar și ăia care nu fumează. Pe deoparte, mă bucur pentru ei. Știu cât de rare sunt astfel de compatibilități sexualo-gospodărești. Pe de altă parte, chiar țin la peretele din baie, la curățenia din balcon și mai ales la somnul liniștit.

În celălalt apartament de lângă mine s-a mutat recent o familie cu copii mici, în locul familiei dinainte cu copil mic. Încă nu știu dacă-mi plac sau nu copiii. Nu-mi displac.
Dar în ce hal pot țipa ăștia…

Câteodată, la fel ca în seara asta, efectiv stăm, și eu și cele două biciclete, și ne întrebăm: oare urlă copiii sau fac sex vecinii de deasupra?