Nici porumbeii nu mai îs ce erau

Acum că am o vârstă, pot liniștit să spun că, pe vremea mea, era mai ușor să te apropii de o pisică sălbatică decât de un porumbel.

Porumbeii erau considerabil mai puțini și aveau vlagă și poftă de viață. Și, mai ales, instinct de autoconservare. Nu erau ușor de prins.

Acum, sunt milioane. Peste tot. Nu există sfântă zi în care să ies cu bicicleta și să nu risc să ajung acasă, neintenționat, cu vreo 10 printre spițe. Jumate din plăcuțele de frână mi s-or dus salvând porumbei de ei înșiși. Bine, și de la a fi trași pe roată. Uneori mi se mai bate câte unu’ de cască în zborul lui etnobotanic.

Eu cred că porumbeii îs ca oamenii. E o teorie. O opinie. Ce știu eu despre porumbei, în afară de faptul că mi se cacă-n balcon și-mi fut fengșuiu’ inerțial în trafic?

Mai exact, cred că-s deprimați. În principal, au ajuns așa mâncând din abundența de resturi de mâncare toxică și de câcat mâncată de noi. Depresia e turbo-corelată, printre altele, cu alimentația. Și, mno, când faci binging în tomberonul de lângă Mc…

Apoi, e lipsa de mișcare. Unii porumbei, pe lângă obezitate, îs hipsteri. Tot cu ce-o rămas ei din Cioran e: “Lenea este doar un scepticism al cărnii”.

Iar carnea lor e atât de sceptică de când mănâncă kriptonită și nu mai au apetit pentru viață, încât poți să calci pe ei din mers, că nu mai fug nicăieri. La ce folos?

Mi-am făcut însă un scop din a face porumbelul măreț din nou.

Mai exact, spre oripilarea frumoșilor cetățeni care infestează parcurile mediocre ale orașului meu adoptiv, degrabă hrănitori cu pufuleți de lebede și rațe sălbatice de dragul unei poze instagramabile la fel de mediocră, fugăresc porumbeii de câte ori am ocazia. Și din mers, și de pe bicicletă. La fel ca Batman, nu-s eroul pe care porumbeii îl vor, dar cel pe care-l merită.

Scopul meu e să le amintesc ce fain îi să fugă pentru viața lor. Să fâlfâie viguros din aripi. Să-și stimuleze organismul încât să metabolizeze mai bine câcaturile cu care se îndoapă. Să le plouă cu endorfine-n creier. Să se zbată, ca să simtă ce fain îi când birui zbuciumul. Să-și reamintească că nu toți oamenii îs drăguți și să păstreze o distanță rezonabilă.

Sau să se mute-n Veneția.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s