Generația perversă a părinților

O parte bună dintre părinții noștri au crescut sub comunism și au avut o viață mai grea decât cea pe care o avem noi acum. Auzim asta des, nu? Eu zic că-i discutabil, dacă analizăm toate ramificațiile unei “vieți grele”. Oare cine ar fi mulți dintre ei azi dacă nu ar avea scuza perioadei respective și oportunitatea legitimă de-a se victimiza?

Da, o parte bună dintre părinții noștri îs bătrâni și teoretic nu merită să-ți bați capul cu ei.

Cu toate astea, mi se pare că le tolerăm inepțiile și îi încurajăm să continue să fie idioți. Mai rău, uneori le permitem ca adulți să ne impacteze și controleze viețile. Aud poveștile unor oameni pentru care e atât de importantă și limitantă validarea părinților, încât îmi vine să-i plesnesc și pe ei și pe părinții lor “iubitori”. Iar prin atitudinea multora de “le zic că au dreptate, iar apoi fac cum cred eu”, părinții sunt încurajați să fie în continuare așa cum sunt: fuduli și proști.

Eu nu am problema asta. Sunt un copil de coșmar. Nu prea știu să las bolovani neîntorși și nu-s bun nici la amabilități. Îmi consumă prea multă energie și-s minciuni care nu ajută pe termen lung pe nimeni. Nici nu am avut vreodată recunoștința că am fost adus pe lume. M-o făcut pentru ei, nu pentru mine, așa că n-o să-i pup în cur că m-o hrănit, m-o dus la medic și m-o trimis la școală.

Unii părinți îs idioți. Ai mei sigur îs.

Unii sunt chiar perverși în atitudinea lor manipulativă de “eu vreau doar să te ajut, să îți fie bine”, dar nici măcar o secundă nu-s dispuși să asculte, ca să afle ce pot face ca într-adevăr să-ți fie bine. Ei știu mereu mai bine. Și, până la urmă, e mai mult despre ei decât despre tine. Și aroganța asta mascată și lipsa de umilință mă fac uneori să vreau să-i mângâi pe mulți “oameni mari” cu lopata peste față.

Am o problemă și cu neamurile. Nu cu toate. Dar multe îs niște tumori pe care nu le-ai ales, dar teoretic trebuie să pari în relații bune cu ele. “Trebuie”. Alt cuvânt fain datorită căruia psihoterapeuții ajung noile staruri rock.

Sunt, deasemenea, o rudă de coșmar. Dacă vreodată o să fac nuntă, la nunta mea îmi doresc să nu fie prezentă absolut nicio persoană cu care nu vreau să am de-a face în viața reală. De zece ani le-am zis alor mei în primul rând să nu mă trimită la nunți la oameni cu care eu n-am absolut nicio tangență, iar apoi să nu mai meargă nici ei deampulea la nunți la toți sătenii ca apoi ăia să vină la nunta mea, fiindcă eu personal n-o să-i chem și își pierd timpul și banii. Sper că măcar o lăsat dublu la frate-meu. Partea bună-i că o parte bună n-o să trăiască până când o să fiu suficient de sănătos emoțional încât să încerc să am o familie mai puțin futută decât aia în care am crescut.

Ieri eram, fără voia mea, la masă cu ai mei și o pereche de nași. Mă simțeam chiar rău, și fizic și mental. Nașa, ca orice om bun din rândul oamenilor de mai sus, se uită la mine și mă întreabă:

– Da’ ce-i, ești supărat?
– Îs un pic.
– Mno, da’ nu-i voie să fii supărat!

Cu privirea și tonul “Nu știi cât ești de aproape de-a primi o masă peste cap”, i-am zis în prima mea remarcă sinceră din puținele noastre povești de complezență:

– Asta-i problema cu voi și cu generația voastră: prea mult “nu-i voie”.
Vă arăt io că-i voie!

3 thoughts on “Generația perversă a părinților

  1. Din pacate, existenta acestei generatii de parinti consta majoritar intr-o serie de automatisme ( obiceiuri, gesturi, replici, opinii neverificate ). Nu sunt de invidiat, au ratat cumva sau si-au limitat pe cat posibil exersarea propriei lor introspectii, iar acum probabil ar fi prea tarziu sa o invoce din strafundurile lor, pentru ca realizarile ulterioare ar putea fi prea inspaimantatoare. Nu par sa isi fi chestionat vreodata deciziile esentiale (casnicia lor, profesia lor, decizia de a deveni parinti, strategia de educare a progeniturilor), compatibilitatile cu oamenii de care se inconjoara etc.

    Dupa cum mi-a zis un prof din facultate, cu care am avut o mica coliziune de opinii : “Am ajuns la varsta la care imi permit sa am certitudini.” Si cu asta s-a incheiat orice posibilitate de a avea un schimb de pareri.
    Sau in termeni mai poetici , replica venita de la alt om mare, incercand sa isi justifice ignoranta : “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.”

    Totusi, on the brightside, o mare parte dintre acesti adulti imaturi au si-au depasit proprii lor parinti (si mai primitivi), la fel cum i-am depasit noi pe ei si la fel cum vom fi la randul nostru depasiti.

    Liked by 1 person

  2. eu nu sint de acord cu atita inversunare indreptata impotriva parintilor nostri. dar poate ca sint doar mai domolit (ca deh, batrinetea, plus ca sint si eu parinte 😀 ) – sau pur si simplu nu am fost niciodata rebel.

    banuiesc ca stii “1000 de Da” al celor de la The Mono Jacks, se potriveste perfect. dar in loc sa cheltui energie (cit o fi de putina) pe inversunare si aratat degetu’ mijlociu, bucura-te ca ai ocazia sa nu fii si tu asa, invata ceva din asta – si bineinteles fii sigur ca le ai si tu pe ale tale, multe :)))
    asa cum si generatia asta le are pe ale ei, in general, si va fi injurata de rebelii ce se nasc acum.

    peace, man!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s