Vrei să afli secretul… ?

Mă enervează teribil să simt că-s manipulat. Luat de fraier. Că cineva vrea să-mi ia fără să-mi ofere la fel de mult.

O parte din problemă e la mine. Pe mine mă enervează. Nervii îs ai mei. Starea e a mea. Pe de altă parte, nu pot să stau deoparte și am tendința să strig respectuos în gura mare “Du-te-n pizda mă-tii!” și să rectific nedreptatea pe care o percep, chiar dacă pot să aleg să rămân detașat și să mă bucur că măcar m-am prins și nu mă afectează pe mine. Simt pornirea să pedepsesc manipulatorul pentru îndrăzneala sa.

De exemplu, când văd un preț la o pereche de adidași în Mall în Cluj de 700 RON, și știu că-i același și pe Champs Elysees, iar într-un magazin online e de 350 RON, și mă gândesc că până și la 350 RON se realizează profit, deși înțeleg că sunt costuri mai mari cu un magazin fizic decât cu unul online, când văd prețul nesimțit îmi imaginez un patron îmbogățit rapid și nesustenabil care-o plătește prost pe vânzătoarea apatică și care-și parchează X5-ul sclipitor pe diagonală pe pista de biciclete, iar în weekend-uri e cocalarul de piscină și cămeșarul de club cu șampanie pe masă. Citesc eticheta și simt că-mi bagă mâna-n buzunar, în loc să-mi ofere o experiență pentru care să vreau să plătesc. N-o văd ca pe-un win-win, ci ca pe-un: vreau să te prostesc și să scot cât de mult pot de la tine ca să-mi servească mie.

Ultima mea obsesie este suprautilizarea cuvântului “secret”, atât în română cât și în engleză. Și, mai ales, folosirea sa într-un mod catchy.

În primul rând, pentru mine, un secret este o informație cunoscută de cineva care e ținută ascunsă și care rămâne nedivulgată.

Când sunt la duș, dau drumul la YouTube pe telefon. Ori ca să ascult muzică, ori ceva informativ ce mă interesează. Gen bucăți din Jordan Peterson, TED Talks etc. De fiecare dată, apar reclame cu câte-un nou guru în ceva domeniu, cu un ton entuziast educat și artificial aproape indistinctibil de al celorlați, care încearcă să creeze un pic de suspans și apoi îți cere să mergi să vizitezi site-ul lui/ei ca să ți se dezvăluie “secretul”:

• Vrei să afli secretul unei relații fericite?
• Vrei să afli secretul învățării rapide?
• Vrei să afli secretul de-a te îmbogăți rapid?
• Vrei să afli secretul inteligenței emoționale?
• …

Probabil fiecare din ei sughite de fiecare dată când fac duș sau când dau de postarea lor sponsorizată pe Facebook sau orice altă formă de reclamă. Îi detest, fiindcă mi se par falși și fiindcă nu folosesc un limbaj direct și onest, ci unul flamboiant și comercial. Dacă nu aș recunoaște asta în mine nu aș recunoaște-o nici la ei. Știu cum mă comport când vreau să obțin (să iau) atenție și ce entuziasm teatral pot afișa, și știu cum mă comport când îs în mod autentic pasionat de ceva ce vreau să transmit mai departe, ca să se bucure și alții la rândul lor de ceva ce am descoperit și ce mă gândesc că le-ar fi și lor benefic (să ofer).

Nu mă simt aliniat la valorile lor și nici nu simt că vor să contribuie și să ofere la fel de mult cât vor să ia și să primească.

Dacă cineva care lucrează la Area 51 sau Pentagon ar decide să dezvăluie anumite secrete, aș fi interesat și curios.

Dacă cineva, de exemplu, construiește o metodă de Time Management din combinarea unor elemente existente, mi-ar plăcea să spună:
“Am construit metoda asta. Pe mine mă ajută. Îți zic și cum am ajuns la ea și de ce mi se pare diferită și eficientă. N-am mai văzut-o în forma asta la alții. Vrei s-o încerci?”

Versus:
“Ai atâtea lipsuri! Lasă, nu te gândi că ai și atuuri. Ai probleme și neajunsuri. Nu vrei să nu mai ai niciunul? Vrei să fii perfect, ca noi? Hai să-ți vând eu secretul, pe care numai noi, elita căreia cosmosul îi vorbește, îl știm, și până acum l-am ținut ascuns de muritori fraieri, dar acum suntem de treabă și vrem să fii și tu ca noi, iar după ce înghiți pastila asta… BOOM! Magie instantanee, mânca-ți-aș!”

Dacă eu nu știu ceva despre o arie anume, dar ea deja există, și alții știu și pot să mă ajute să învăț, nu înseamnă că e “secret”. Înseamnă pur și simplu că eu nu știu și alții știu. Cum ar fi fost să vină învățătoarea în clasa a doua și să zică:
“Copii, vreți să aflați secretul tablei înmulțirii?”

Pe scurt, n-o să poată nimeni să mă captiveze cu clișee. Și o să tot apară, și o să fie trendy, așa cum e “secretul” acum.

În altă ordine de idei, și fără prea multă legătură cu cele de mai sus, mi-am amintit o fază amuzantă de acum doi ani, când am fost într-o tură cu barca turistică pe Tamisa și la bord era un entertainer la microfon, decupat parcă din filmele lui Guy Ritchie:

“On your right hand side, you can see The Shard, EU’s tallest building. There is a viewing platform at the 72nd floor, for which they’ll charge you 30 quid of your hard earned cash. On the left, you have the Walkie-Talkie building, which offers pretty much the same view, and it’s free. I read this in something called London’s Secrets, but you see… I ain’t good at keeping secrets. :)”