Toamna mea

Acum doi ani mă întorceam din Barcelona, unde am fost pentru prima dată. Singur. O săptămână. Eram atât de încântat, încât m-am gândit mai mult decât până atunci la cum ar fi să mă mut și să locuiesc în altă țară. Mai exact, acolo. Adică, orașul le avea pe toate: mare, dealuri cu priveliște de sus, frumusețe urbană, zgârienori și oameni vii în interior.

Două săptămâni mai târziu, am fost la cabană la Frăsinet. Am mers, ca de fiecare dată, la o drumeție în zona Cetății Liteni. Priveliștea de-acolo e superbă, mai ales toamna. Și uitându-mă la marea aia de copaci colorați în lumina aia faină, mi-am amintit că în Barcelona am văzut vreo trei frunze galbene toată săptămâna și mi-am zis: trăzni-i-ar palmieri, eu nu pot trăi undeva unde să-mi lipsească vegetația asta și starea pe care mi-o oferă.

Îmi plac bucăți din fiecare anotimp, la fel ca oricui. Dar toamna mi-e mai aproape de suflet și mi se potrivește mai bine decât celelalte. E răgazul meu sufletesc și revenirea la propria normalitate după vară.

Nu știu dacă mi-a plăcut conștient toamna dintotdeauna sau dacă am devenit mai atent la ea de când am început să fac poze. Cu siguranță am observat-o și cu siguranță dintotdeauna m-a atins frumusețea ei.

Vara-i faină din multe puncte de vedere. Ziua e lungă. Parcă ai mereu timp. Hainele ți-s ușoare și mișcările libere. Articulațiile funcționează ca unse.

În același timp, vara mi se pare vulgară. Cerul e de un albastru plictisitor și pal atunci când nu sunt nori și de un roz vaniliu când e caniculă. Vara miroase a mici. Vara la oraș arată ca o petrecere destrăbălată. Unele haine-s prea ușoare. Străzile sunt infestate cu oameni. Oamenii îs agitați și gălăgioși. Din toate părțile se aud hăhăieli de la terasele a căror muzică se împrăștie dizarmonios. Vara arde. Vara sufocă. Vara agită. Vara nici pe munte nu-i la fel de fain. Vara nu prea se doarme. Lumea își pierde un pic mințile vara, și nu în modul drăguț și romantic. Și eu la fel.

Toamna are aproape mereu nori, care aduc cerul mai aproape și care parcă fac lumea să pară un pic mai puțin mare și un pic mai unită. Lumina e aproape mereu caldă și umbrele mai puțin dure. Albastrul cerului e mai adânc. Aerul mai respirabil. Miroase a natură chiar și în oraș. Atmosfera e clară și vizibilitatea în depărtări mai bună. Praful e de domeniul anotimpului trecut. Oamenii sunt îmbrăcați și merg mai lent. Ritmul încetinește puțin. Zgomotul dispare treptat, împreună cu agitația pe care-o provoacă. Lumea pare mai bună toamna. Mai apropiată. Iar apusurile de soare și răsăriturile de lună în amurgul roșiatic-albăstrui traversat de siluete de păsări și avioane te fac să te oprești în mijlocul trotuarului și să respiri adânc. Toamna e mai intimă.

Iar culorile…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s