Aveam nevoie să pună mâna pe ușă

În clădirea în care lucrez, există o ușă rotativă la parter cu patru celule, iar fiecare celulă e prevăzută cu o bară orizontală din inox care să-ți permită să împingi ușa. La fel ca la intrarea principală de la Iulius Mall. Ușa se rotește atâta timp cât cineva din interior împinge și stă când nu.

Pe mine și pe un prieten ne enervează teribil când cineva intră într-una dintre celelalte celule și nu pune mâna să împingă deloc, în timp ce noi o facem. Uneori ne enervează atât de tare, încât ne vine să oprim brusc ușa pentru ca persoana să se lipească violent cu fața de sticlă.

E o chestiune de principii și valori. Efortul de a împinge ușa nu-i mare. Efectul lipsei gestului cred că e același ca și când ai avea un șef care dă cu biciul pe tine în timp ce stă tolănit pe scaun cu picioarele pe birou și savurează un trabuc bun cu cealaltă mână. La mine, e problema mea cu “mi se cuvine”. Și cu a simți că se profită de mine. Că mi se ia ceva fără să primesc ceva înapoi. Lipsa de reciprocitate. Lipsa schimbului de valoare. Lipsa contribuției.

Din acest motiv, aveam nevoie ca Iohannis să facă un efort să mă convingă să-i dau votul meu. Aveam nevoie să nu stea leneș, liniștit și mai ales arogant, în baza asumpției că majoritatea n-o să votăm Anticristul, deci tot ce trebuie să facă ca să câștige e să nu moară.

Aveam nevoie să pună mâna. Să simt că suntem o echipă. Am menționat pe Facebook că, atâta timp cât lucrurile rămâneau așa, eram dispus să nu votez în turul doi, conștient fiind de toate riscurile. Nu mai eram dispus să îmi încalc valorile, iar puterea de a nu lăsa asta să se întâmple e la mine. Așa văd lucrurile acum și nu îmi cer scuze pentru adevărul meu prezent. Sunt sigur că o să ajung să am altul, așa cum aveam altul până acum o săptămână. Învăț din mers. Și despre mine, și despre viață, de la un release la altul. Incremental. Agile.

Între timp, Iohannis a susținut o conferință de presă în care m-a convins de ce aveam eu nevoie ca să fiu convins și împăcat. E mai mult decât răul cel mai mic și am încredere în competențele și intențiile sale ca Președinte, în limita atribuțiilor. Evident, nu în toate, și am în continuare fantezii despre un viitor în care vom vorbi despre acea zi din trecut în care nu s-a prezentat absolut nimeni la vot și acel semnal a transmis nevoia apariției unor candidați onești și ghidați după valori nobile în locul ego-ului și propriei măreții.

Cel mai mult a contat însă că mi-a vorbit. Că a pus mâna pe ușă. Că m-a scos la suc înainte să-mi bage mâna sub fustă. Nu-mi doream mult discutata dezbatere. Dar aș fi vrut să am certitudinea că motivele prezentate sunt oneste, nu lașe.

Acestea fiind spuse, și cu toată emoția deznodământului, mă bucur că Viorica Dăncilă demarează o campanie machiavelică și competentă care o să-l facă pe Klaus Iohannis să pună mâna și mai mult și să facă efortul de a-și câștiga voturile. O campanie care ne stimulează și pe noi să învățăm și să ne învățăm între noi.

Votez cu Klaus Iohannis în turul doi.
Îi doresc succes.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s