Sunt o fire anxioasă. Am mers la birou până în ultima zi în care s-a putut, deoarece alternativa îmi provoca și ea anxietate: nu am spațiu de lucru adecvat, nu știu să-mi fac de mâncare etc. Și am avut momentul meu de panică legat de Coronavirus. Decizia pe care am luat-o ca să nu o iau razna la fiecare atingere a fiecărui obiect a fost una de acceptare și responsabilitate legată de propria persoană – singura asupra căreia am control:
“E foarte posibil să iau virusul sau să-l am deja în stare latentă. Sunt tânăr, am un stil de viață cu obiceiuri destul de sănătoase și cred că sistemul meu imunitar ar face față, deci accept posibilitatea contractării virusului. Neliniștea rămasă e cea morală, de a nu-l da cuiva care să nu-i facă față. Nu pot controla cum au alții grijă de ei, dar ce pot eu să fac e să păstrez distanța și să minimizez contactul cu alte persoane, neștiind care-s vulnerabile și care nu.”
Nu mi-am setat nicio așteptare legată de când se va termina. Adică, încerc să nu mă amăgesc ca să nu ajung să mă simt dez-amăgit. Mi-am format o rutină și încerc să mă țin de ea cât pot de bine. M-am distanțat și mai tare de știri, postări și oameni care stârnesc conflict și divizare. Am fost la rândul meu responsabil cu ce postez, fiindcă nu vreau să contribui în mod negativ la criza, frustrarea și durerea perioadei ăsteia. Am provocări, dar fiind deja introvertit și oarecum distanțat social dinainte, probabil aveam antrenament fără să știu.
Legat de decizia de a lăsa oamenii să meargă la slujba de Înviere de Paște, lăsând deoparte mizeria presupuselor mize politice ale politicienilor și ale conducerii Bisericii, îmi pare sincer rău pentru oamenii care vor suferi în mod direct din cauza asta. Mulți oameni vulnerabili din punctul de vedere al sănătății vor merge la biserică, se vor infecta și vor muri. Vor suferi și ei și cei pe care-i lasă în urmă. Sunt sigur că dacă ar putea mai bine, ar face mai bine. Oamenii vor merge la biserică pentru izbăvire și speranță, nu fiindcă îi mâncă în curul lor milenial să iasă în club. Chiar cred că dacă ar putea mai bine, ar face mai bine. E modul lor de a-și gestiona stările și am empatie față de ei. Habar nu am cum o să fiu când o să fiu bătrân și/sau mai aproape de moarte și/sau disperare. Biserica e un câcat, dar religia e despre speranță – o noțiune tratată complet și clar în ultima carte a lui Mark Manson, Everything Is F*cked – A Book About Hope.
Prima reacție pe care am avut-o privind știrile de azi a fost de revoltă și furie – emoții care mi-s la îndemână dintotdeauna. Se întâmplă multe lucruri zilele astea pe care nici eu nu le consider 100% drepte, de la aplicarea amenzilor în anumite cazuri de “zonă gri” și până la a îngădui oamenilor să meargă la biserică de Paște și să încetinească ce construim împreună de o lună. În același timp, nedreptăți se întâmplă zilnic dintotdeauna și am la fel de mult sau de puțin control în îndreptarea lor. Acum îmi dau mai bine seama că începe cu mine.
În concluzie, aș putea să-mi bag pula și să ies cu bicicleta la o tură departe de casă, fiindcă-s frustrat și mi-am găsit o scuză în știrile de azi. Aș putea contesta amenda cu șanse mari de câștig.
Dar o să continui cu modul de abordare menționat la începutul articolului. Atâta pot să fac, indiferent de libertățile și constrângerile legale, ca să nu fac situația mai rea.
O fac fiindcă e conform cu valorile mele personale. Încerc să-mi mențin respectul față de mine în deciziile pe care le iau, deoarece am descoperit în timp că pentru mine e important.
Legat de critica socială, când îmi vine să mă revolt neproductiv (adică să-mi stric starea, să arunc reproșuri care să-mi facă bine la ego dar care să nu presupună acțiuni concrete care să aibă șanse să îmbunătățească situația), îmi vine în minte Regula 6 din 12 Rules For Life: “Set your house in perfect order before you criticize the world.” Văzând cât mi-e mie de greu să fac lucrurile în mod corect și responsabil pentru mine, mă gândesc de mai multe ori la câtă capacitate am să înțeleg și să critic aspru structuri complexe, formate din mai mulți indivizi.
Pagina lui Joldoș 