Parte din soluție

Acum 8 ani, când lucram la Office Depot, am avut o vizită în biroul din Cluj a unui director din Statele Unite. Ne-a adunat pe toți, a ținut un discurs franc, direct și încurajator, iar la un moment dat ne-a zis cu accentul lui texan: „Anyone can bitch! Be part of the solution, not part of the problem.”

Adică: “Oricine poate să se plângă! Fii parte din soluție, nu din problemă.”

Deși îmi plăcea cum suna, nu mi-a fost la fel de clar atunci ca acum ce voia să zică, fiindcă nu trăisem suficiente experiențe personale în mod conștient cu care să pot conecta recomandarea.

Mai mult, deși în general am fost proactiv în majoritatea aspectelor vieții mele, am avut și am în continuare momente în care mă plâng fără să fac ceva în privința situațiilor despre care mă plâng. Transfer problema și responsabilitatea altcuiva. Și implicit puterea. Mă înfurie când văd comportamentul ăsta la alții, mai ales dacă-i manifestat cu aroganță și îndreptățire. Asta înseamnă că pe undeva îl manifest și eu.

Ce fac diferit acum, din ce în ce mai des, e să mă întreb: „Eu ce pot să fac?” Iar apoi fac.

În timp am ajuns să văd valoarea acțiunilor mici vs. “Apoi ce sens are să-mi bat capul? Eu n-am nicio putere, să facă ăia care au. Nu pot să fac destul de unul singur încât să producă o diferență oricum, și mi-i și lene, așa că mai bine mă plâng cu superioritate de cât de nașpa îi lumea și cum îs alții din cauza cărora nu pot eu sclipi, rămân cu starea de câcat pe care mi-o alimentez, le fut și altora ziua cu negativismul meu lipsit de umilință și mă mint că dacă alții ar face, aș face și eu, și lumea ar fi mai bună dacă…”

Așa cum am scris în alte articole anterioare, văd tot mai mult valoarea responsabilității personale și cred sincer că orice îmbunătățire ar trebui să vină de la individ. În cazul meu, de la mine.

Câteva exemple recente:

  1. Locuiesc într-un bloc cu centrală termică la nivel de bloc. Apa caldă era abia călduță de aproape o săptămână. Am verificat cu câteva persoane și la ei era la fel. Am sunat la firma care administrează blocul. Mi s-a zis cu amabilitate că trimit pe cineva să verifice. A doua zi era rezolvat. Dar timp de o săpătămână, nici eu și nici altcineva dintre cei cca. 130 de vecini nu a raportat problema, crezând probabil că o va face altcineva. E aceeași situație când vezi un accident sau un incendiu: “N-are rost să mă fac de râs și să sun la 112, că sigur a anunțat altcineva.” Și uneori ori nu o face nimeni, dar majoritatea se revoltă în urma rezultatului.
  2. S-a desființat o trecere de pietoni lângă blocul meu, dar marcajele au fost șterse superficial. Era foarte ușor de la nivelul trotuarului să te avânți în stradă crezând că încă e o trecere de pietoni în activitate, mai ales dacă ruta îți era deja un automatism. Majoritatea lumii o făcea. Am întrebat ce pot să fac pe Facebook. Mi s-a zis de aplicația “My Cluj”. Am făcut o sesizare în 3 minute. S-a rezolvat după două săptămâni și mi s-a confirmat formal rezolvarea, deși văzusem din balcon că s-a produs. Oare am fost singurul care a făcut sesizarea? Mie mi-era clar că pe acolo nu se trece, deci nu eram în pericol. În schimb, pietoni de toate vârstele care treceau zilnic pe acolo erau la câțiva pași de accident, iar șoferii erau sesizabil mai furioși. O amică mi-a scris cu suficientă desconsiderație, printre multe rânduri, că-s hipster, știind probabil că asta m-ar durea. Și m-o durut. Și m-o înfuriat. Apoi am analizat, am ajuns la concluzia că am făcut ce am făcut din scopuri altruiste, mi-am reamintit să mă definesc singur și nu să mă las definit în continuare de alții (asta nu fără să-i ascult și să analizez dacă am ceva de învățat din ce-mi zic) și m-am calmat.
  3. Mă plimbam în jurul lacului de la Iulius și am văzut un pescar care, după ce a prins un pește, l-a aruncat pe niște alge în tentativa de a-l elibera. Nu voiam să știu că peștele ăla suferă. Nu mai avea șanse să ajungă la apă. Era la ceva distanță de malul suspendat. Am întrebat pescarii dacă au ceva cu ce să pot să-l împing în apă. Pescarul mi-a vorbit agresiv. Fierbeam în interior, dar totuși l-am confruntat ferm și fără obrăznicie: “Cum vorbești așa cu mine?”. Am coborât la nivelul apei, neștiind dacă reușesc să rămân uscat, m-am întins peste alge, am apucat peștele, l-am aruncat în apă, m-am cățărat înapoi și i-am spus “Să-ți fie rușine.” Mi-a luat o tură întreagă de 1 km de lac ca să mă calmez, dar am fost mândru de mine că am făcut ceva în ciuda fricii. Căci îmi era frică, deși ceilalți patru pescari de lângă nu au zis nimic.
  4. Un alt pescar a aruncat o țigară în lac. L-am rugat frumos, fără să manifest superioritate, să nu o mai facă și i-am arătat că este un coș de gunoi la 5 metri distanță. Simt furie în astfel de momente, dar știu că nu ajută s-o manifest și încerc să mă educ. Știu că orice mi-ar zice cineva, dacă aș simți că o face pornind dintr-un loc de superioritate, instinctul meu ar fi să fac orice ca să-i provoc și eu suferința pe care mi-o provoacă, chiar dacă aș stabili că dpdv faptic are dreptate.
  5. De câte ori mă plimb în jurul lacului mă aplec, culeg câte-un pet, doză sau ambalaj și le arunc în cel mai apropiat coș de gunoi. Nu îmi place să văd gunoiul ăla pe jos într-un loc natural și frumos pe care-s recunoscător că-l am aproape și în care mă duc să mă deconectez. Mă enervează că unele persoane continuă să arunce gunoi pe jos acolo? Clar! Asta-i ce pot eu să fac ca prim pas: să-l ridic și să-l arunc. Iar dacă găsesc vreun pahar de Starbucks cu numele scris pe el, mă mai liniștesc c-un “Du-te-n pizda mă-tii, Marius…” oftat în gând în timp ce-l arunc în coș. Aș putea chiar să aflu care-i autoritatatea responsabilă și să fac o sesizare, dar am fost comod. O voi face. Nu mă plâng.

În profesia de Business Analyst, activitățile mele principale sunt să clarific cerințe și să disput asumpții. Asta înseamnă multe “De ce”-uri și suficient disconfort, dar și recompense la nivel de împlinire atunci când ajungem la un rezultat bun împreună. Unele asumpții sunt de genul:

  • Ce sens are să le propun asta? Oricum o să refuze.
  • Le-ai propus?
  • Nu, dar n-are sens. Off… ce nașpa-i viața.

Am învățat pe pielea mea că lumea e mult mai dispusă să mă ajute decât presupuneam, că primul pas e să fac primul pas pe care pot să-l fac și că nu o să aflu care e rezultatul concret al conversațiilor pe care le port în minte până când nu le confrunt cu realitatea prin acțiuni din care să învăț.

Ideea mea e asta: oricine, oricare îi e situația, poate să facă ceva, oricât de mic, în privința problemelor de care-i deranjat. Am remarcat că, să mă plâng fără să fac ceva, mă face un om mai rău și face lumea să pară un loc un pic mai rău decât un pic mai bun. Am remarcat și că acțiunile mă definesc.

Deși am scris de mai multe ori despre asta, mi-o reaprins prietenul meu Lorand becul în minte cu postarea lui recentă:

“Dacă cei din jur ar putea să îți vadă doar acțiunile, fără să îți audă cuvintele, ce priorități ar spune că ai?”

A fost un reminder bun și mi le-am luat pentru prima dată în ordine. Mi-am dat seama că pe lângă munte, biciclete, bani, crearea de probleme mai bune pentru mine și pentru alții și dezvoltare personală, îmi spun și că sunt interesat de femei… și realizez în același timp că n-am făcut nimic în privința asta în ultima vreme. Am încetat să mă plâng, chiar dacă durerea-i tot acolo, fiindcă e responsabilitatea mea să fac ceva în privința asta și e alegerea mea să nu fac. Mă simt împăcat în cele mai multe zile când văd câte lucruri bune totuși fac într-o zi, fiindcă de 60 de zile le notez seara într-un jurnal, împreună cu alte lucruri pe care le consider bune din ziua aia, chiar dacă tot ce am făcut în privința lor a fost să le apreciez, cum ar fi o zi perfectă cu cer albastru și nori albi cu temperatură maximă de 23°C.

Sper ca articolul ăsta să fie un reminder bun și pentru tine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s