Trebuie

Bună dimineața, oameni buni și răi. Adică noi toți. Îmi imaginez că titlurile articolelor pe care le scriu nu-s întodeauna foarte atractive. Unele-s inconfortabile și rar pun imagini la articole, deși am aflat de mult că așa funcționează mai bine. Deci dacă ați ajuns până aici, mă bucur.

Tocmai am terminat de aspirat, șters praful și schimbat așternuturile patului. De câteva luni fac asta în fiecare duminică. Nu aveam chef (rar am) și aveam în minte “Of, să-mi bag… iară trebuie să aspir și tăte alea.” Apoi am avut o conversație cu o amică care “trebuia” să meargă undeva după cineva și mi s-o aprins beculețul: “Vreau să aspir. Vreau, fiindcă îmi place sentimentul când mă așez în pat, pe așternuturi curate și știu că în jurul meu e ordine și curățenie. Nu vreau să am sentimentul opus, care-mi strică fengșuiu’ încât mi-e dificil să mă concentrez și să mă bucur de altceva.”

Vi-s familiare afirmațiile următoare?

Aș veni, dar trebuie să merg la dentist.
Trebuie să o ajut pe o colegă să termine o sarcină.
Trebuie să fiu cel mai bun ginecolog.
Trebuie să mă placă femeile.
Trebuie să învăț să-mi gestionez banii.

Mi-o luat multe ore scumpe de psihoterapie, cărți, video-uri și experiențe personale dureroase până să încep să fiu atent și să reflectez mai des la “trebuie”. “Trebuie” e absolut și e una dintre principalele cauze ale suferinței.

Albert Ellis, psihoterapeut celebru, a creat un termen numit “musturbation” (must = trebuie, masturbation = masturbare).

Prof. Mircea Miclea, unul dintre cei mai apreciați psihoterapeuți români contemporani, a zis: “Nimic nu trebuie. Doar să mai tragem aer în piept din când în când.” Dacă te gândești mai bine, nici asta nu trebuie, decât dacă vrei să trăiești.

Încerc cât de mult pot să înlocuiesc “trebuie” (absolut), cu “vreau”, “îmi doresc”, “aleg” (preferențial).

“Trebuie” îți ia puterea și o dă altcuiva sau exteriorului. De fapt, o oferi tu. Când nu ai putere, te simți victimizat. Când te simți victimizat, de multe ori ești arogant și te comporți ca un câcat cu alții, deci ajungi să te simți și mai rău. Pare paradoxal un pic, așa-i?

Oricât de enervant sună, așa cum m-am plâns în M-am săturat… , puterea chiar e la noi. Mereu avem de ales. Mereu alegem, conștient sau inconștient. Evident, nu toate alegerile au aceleași rezultate, dar asta nu schimbă realitatea cu nimic. Iar “viața nu e așa cum ar trebui să fie, e așa cum e”.

Neale Donald Walsch a scris în “Conversații cu Dumnezeu” ceva ce am simțit instantaneu ca fiind adevărat. Iar după ce am reflectat și cu creierul rațional asupra experiențelor mele, am considerat în definitiv că pentru mine e adevărat. Există doar două gânduri Sponsor, adică gândul din spatele gândului din spatele gândului din spatele gândului: Iubirea și Frica.

Simplificând, cred că Trebuie vine din Frică, iar Vreau vine din Iubire. Frica, în final, e frica de a pierde Iubirea.

Să luăm exemplul: “Trebuie să o ajut pe o colegă să termine o sarcină.”

Oare de ce trebuie? Vă zic cum a fost la mine, după ce am săpat dincolo de suprafață:
“Dacă nu o ajut, o să facă scandal, o să considere șeful că nu-s un coleg bun, o să existe consecințe la faptul că ea nu a terminat sarcina care se vor reflecta prost asupra mea, nu voi primi o mărire de salariu, voi fi concediat, nu o să am din ce să trăiesc, nu mă va iubi nimeni, o să fiu un ratat și apoi o să mor în chinuri și suferință.” Frică.

Am și un exemplu în care am vrut să o ajut pe o colegă să termine o sarcină. De ce am vrut?
“Sunt bun la ce fac acum, dar a fost dureros până am învățat. Mi-era constant teamă că nu o să reușesc vreodată să mă descurc. M-am simțit sprijinit de colegi și fără ei nu știu cum depășeam momentele ălea sau dacă ajungeam la nivelul de acum. Vreau să îi ofer același sentiment de încurajare și susținere.” Iubire.

Starea din care acționam în primul caz era de frustrare. A doua era de relaxare. În continuare trec prin ambele în diverse situații, cu scopul de a reduce frecvența primeia și a crește frecvența celei de a doua. Puterea chiar e la mine, dar nu trebuie să îmi iasă în fiecare zi. Am limitări, la fel ca oricine. Mă antrenez cât pot de bine.

În ambele cazuri, responsabilitatea de a termina sarcina era a colegei, nu a mea.

În plus, am zis NU de multe ori. Mereu zicem NU, cu toții. Uneori altora, și de cele mai multe ori nouă – spunându-le DA altora. Dar am alegerea și pot să spun NU. Dacă percep un risc în a zice NU (e doar în imaginația mea ce se întâmplă după, dacă nu o chiar fac încât să aflu), încerc să deconstruiesc scenariul catastrofal oferit de partea reactivă a creierului și să îmi ofer soluții până mă calmez știind că am opțiuni:

Dacă mă dă afară, contestez, cer argumente (criterii obiective) și le ofer pe ale mele.
Dacă nu iese, și consider că mi se face o nedreptate, merg la un avocat.
Dacă nu iese, îmi caut de lucru în altă parte.
Dacă mi se termină banii pe care-i am puși deoparte înainte să găsesc de lucru, vând din biciclete și dacă-i grav, mașina.
Solicit șomaj.
Mă întorc la Zalău și stau cu părinții până găsesc de lucru.

Îmi dau seama astfel că-s chiar ok și pot să iau deciziile într-un mod aliniat cu viața așa cum îmi doresc s-o trăiesc eu.

Altă chestie interesantă la Frică: Frica are cea mai mare putere atunci când e exprimată vag.

Exemplu: “Sunt un ratat.”

Ce înseamnă că sunt un ratat?
Că nu-s bun de nimic.
De ce îi asta adevărat? Chiar nimic?
Apoi, nu știu. Așa mă simt.
“Nimic” e vag și nu înseamnă nimic. La ce ești bun? Sapă un pic.
Poi… îs bun la scris.
De unde știi?
Îmi place să citesc ce scriu și rezonează cu mine ca fiind adevărat. Îmi spun unii oameni asta fără să le-o solicit.
Bun. La ce mai ești bun?
La finanțe personale.
De ce crezi că-i adevărat?
Fiindcă mi-am gestionat banii astfel încât să îmi ating niște obiective specifice pe care nu le-am atins înainte de asta. Citesc, cunosc, înțeleg și fac ce e în controlul meu cu succes. Și fiindcă unii oameni îmi cer sfaturi care îmi spun că îi ajută și pe ei. Aleg să îi ascult și să-i cred.
Excelent. Ce mai știi să faci bine?
Mă dau bine, peste medie, cu bicicleta. Mă pricep să o repar în mare parte. Sfaturile mele legate de biciclete sunt valoroase pentru alții.
Ar mai fi ceva?
Îmi fac bine job-ul. Nu mă simt mereu apreciat, dar am obținut rezultate măsurabile bune de-a lungul timpului în toate activitățile pe care le-am făcut.
Pari bun la multe lucruri, comparativ cu “nimic”. Deci ce anume te deranjează și ce poți face acolo?

Cu ce mi-ar plăcea să rămân și eu și voi din articol e că:

Trebuie îți ia puterea, Vreau/Aleg/Îmi doresc ți-o oferă (și se simte în corp și în starea mentală imediat ce o faci).
Mereu avem de ales, pentru că nimic nu Trebuie.
Mereu alegem, indiferent dacă ne dăm seama de asta sau nu.
Cireașa de pe tort: ar fi bine să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile noastre, în loc să ne victimizăm, fiindcă e o sursă de putere și de pace interioară.