Am făcut Inginerie Economică în Construcții de Mașini (diferit de Autovehicule Rutiere) la Poli, între 2005-2009. Pe bulevardul Muncii. Întâmplător. Habar n-aveam la ce să dau. Oscilam între ISE, actual FSEGA (că doar “economia-i de viitor”) și Poli (fiindcă-mi plăcea să mă uit pe Discovery, să-mi repar bicicleta și pentru că suna bine “domnul Inginer”). Deci am ales, la sfatul fiului nașilor mei care terminase recent, varianta care să înglobeze ieftin indecizia: Inginerie Economică.
Am intrat și am rămas la buget, fiindcă erau locuri suficiente, se renunța mult și se intra pe dosar, loc în cămin asigurat. N-aveam nicio șansă la Automatizări-Calculatoare de exemplu, și la fel ca și acum, niciun interes față de calculatoare ca mașini de calcul. Am fost prima generație care termina Poli cu 4 ani, absolvind împreună cu ultima generație care termina Poli cu 5 ani.
Pe scurt, n-am fost performant și habar n-aveam ce fac cu viața mea. N-am lucrat în domeniu după. Paradoxal, acum având un mare interes și bucurie față de subiectul economiei, ultimele restanțe le-am avut la ceva materii economice.
Mi-o plăcut în schimb, deși nu erau ușoare, cursurile moderne ale dn. Prof Cândea și ale dnei. Prof. Cândea. Mi se părea că au legătură cu realitatea de business pe care o vedeam în filme mai mult decât cu fabricile comuniste de prelucrare a materialelor care ne înconjurau clădirea facultății. Până și de LinkedIn am auzit de la dna. Prof. Cândea.
Ce zicea dn. Prof. Cândea frecvent, căci cu dânsul aveam mai multe materii:
- Cine ne plătește salariul? Noi, amfiteatrul, în cor, cu ton monoton: “Clientul ne plătește salariul”.
- Pe client îl prostești o singură dată.
- Dacă crezi că te diferențiezi prin preț, o să fie mereu alții dispuși să dea faliment înaintea ta.
- Miopia în afaceri.
N-am înțeles poate mare lucru atunci, dar lecțiile s-au sedimentat pe măsură ce am început să lucrez, mai ales în multinaționale.
“Clientul ne plătește salariul” nu era același lucru cu “Clientul nostru, stăpânul nostru”, ci mai degrabă: Am grijă de succesul clientului prin ce îi ofer, fiindcă dacă lui îi merge bine, și mie îmi merge bine.
Evident, în outsourcing de exemplu, clientul are mereu ultimul vot. Dar cred că e profesionist și responsabil ca clientului să i se prezinte toate datele și informațiile necesare ca să poată lua o decizie informată. Asta înseamnă riscul potențial de a-i răni orgoliul în anumite situații.
Nu rețin contextul, dar știu că cineva senior și grijuliu mi-a zis cândva:
“We should at least let the client know they might be heading into a brick wall” (with the aid of factual evidence and similar experiences situations which this particular client may have not yet encountered).
Personal, ăsta e nivelul de consultanță și servicii pe care mă bucur când le primesc ca și client. Care mă ajută măcar pe termen mediu sau măcar mă scot din inconștiență. Consecințele deciziilor mele sunt responsabilitatea mea, indiferent dacă aleg să mi-o asum sau nu.
Pagina lui Joldoș 