Wealthy people don’t work for money

Scris inițial pe LinkedIn, în Mai 2023.

Mai demult, efectiv nu puteam înțelege și nu puteam concepe de ce cineva care are deja foarte mulți bani ar mai lucra și mai ales concura, mai ales la vârste înaintate. Acum înțeleg de ce nu puteam înțelege. N-aveam bani suficienți (credeam), eram pe la primele trepte ale piramidei lui Maslow, încă îmi doream lucruri care costau bani, mă simțeam umilit de “bogătași”, discuțiile din jur despre bani și mai ales de acasă… deci nu puteam cuprinde cu mintea altceva decât că faci bani ca să-ți cumperi lucruri cu ei, deci când ai deja milioane de $, de ce naiba să te mai zbați?

Trăind, citind, experimentând pe propria piele și mai ales ajungând să am bani să-mi permit ex. biciclete faine, concedii, să nu-mi fie rușine să intru într-un Kenvelo, abundență de șosete și boxeri fără găuri etc. îmi dau seama că parțial intuiam corect și parțial incomplet.

Dacă te rupi constant cu scopul și intenția de a acumula (că-s bani, că-s lucruri cumpărate cu bani, că-i imagine), cred, cu mintea de acum, că e un zbucium și niciodată nu-i suficient.

Dacă-ți place joaca/procesul/activitatea și ce descoperi despre tine pe parcurs, nu mai e vorba de bani ca și agoniseală, obiecte, statut și fuga de moarte, ci simt că e mai mult o consecință a împăcării și a exprimării autentice.

Cam toți oamenii pe care-i consider împăcați (care au de oferit, nu de demonstrat) care au și averi materiale mari peste care am dat ajungând să înțeleg mai bine banii, din punctul meu de vedere, se joacă în cel mai frumos mod, ca un copil sau un cățel necondiționat, lăsat liber să fie el fix așa cum e. Banii sunt o consecință, o tabelă de marcaj, dar nu într-un joc cu sumă zero în care ca eu să câștig tu trebuie să fii strivit, ci un rezultat al unei frumoase cooperări cu oamenii și cu viața. “Viața și Banii” – mereu mi-o plăcut intuitiv asta la Adrian Asoltanie.

Din perspectiva mea, Warren Buffett la 92 de ani nu lucrează pentru bani și altfel spus, nu lucrează în sensul în care înțelegem majoritatea “a trudi”. Vedeți ce spunea fosta lui soție în documentarul HBO legat de ce înseamnă banii pentru el.

Nici Elon Musk.

Ray Dalio, la 73 de ani, adoră jocul și-i văd curiozitatea și entuziasmul copilăresc în majoritatea manifestărilor.

Exemplu românesc, puteți urmări discuția lui Ștefan Mandachi cu Ioan Prisecaru și să aveți propriile impresii.

Robert Kiyosaki, poate cu o livrare mai greu de digerat, zice de mult “Rich people don’t work for money”, unde ideea de bază ar fi că banii sunt doar un instrument de schimb de valoare depreciabil fără valoare intrinsecă și că mai bine deții lucruri care produc valoare oamenilor, indiferent în ce “monedă” s-ar vinde.

Aș zice, cu cuvintele mele, deși-s sigur că s-a zis în miliarde de forme, “Wealthy people don’t work for money”, unde “wealth” aș zice că e pur și simplu împăcare și liniște interioară, indiferent dacă jocul unde mă simt viu e plimbare pe câmp și dat de mâncare la vaci, baschet, bucătărie, tehnologie, piețe financiare etc. etc. etc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s