Azi e mai curat parcă

Scris inițial pe LinkedIn, în Mai 2023.

Azi e mai curat parcă, dar nici eu n-am așa mult chef. Apropo de capitalismul rapace, opusul polar al capitalismului frumos:

În prima zi când am mers să duc recipiente la automatul de la Auchan, am început cu ce aveam prin casă: borcane, cutiuțe de iaurt, conserve etc. M-am frustrat un pic când am văzut că aparatul ia strict sticle din sticlă, flacoane și doze din aluminiu, toate nemototolite etc., dar hei, la aia-s bune Retrospectives: inspect & adapt.

A doua zi, făceam curat în cartier, dar și vânam comori eligibile. Am strâns de pe lângă bloc și drumul spre Auchan recipientele curate, frumoase, întregi, monetizabile. De ce nu? Just enough, just in time. Low-hanging fruits. Swiss-cheese technique.

Ajuns cu sacul jumătate plin lângă un coș stradal plin, sclipeau de la suprafață sticle curate. Mi s-o făcut ochii monede de 50 de bani. 🤑 Și aveam justificări să-mi bag mâna: vor ajunge poate tot pe jos, cine le colectează nu face bani și doar le aruncă, oricum e gunoi deci nu-i ca și cum aș “trișa” sau fura pe cineva…

Nu mi-o plăcut ce-mi făcea ideea în cap și-n corp. Mi-am zis că-i bine că măcar îs aruncate la coș și le-am lăsat în pace.

Tot cu sacul plin am ajuns la Auchan, plus cu o plimbare exploratoare plăcută.

Cum zicea și gangsterul lacom Lenny Cole în filmul RockNRolla al lui Guy Ritchie în timp ce-i descria pe alții: “That’s the thing about greed, Arch: it’s blind.”

Probabil este suficient gunoi pentru toată lumea, așa cum probabil sunt suficienți bani pentru toată lumea.

Dar liniștea și pacea interioară pe care le aduc corectitudinea și integritatea probabil sunt neprețuite.

Asta-mi place la Warren Buffett, cred, că pare să-și bage degetele doar în borcanele de dulceață la care se pricepe să le facă gustoase pentru ceilalți oameni pe care-i servește, clienți și angajați, prin darul abilităților sale, în scopul unui bine comun (win-win) și o cooperare onestă, armonioasă și implicit frumoasă a tuturor părților implicate.

Și uneori poate chiar nu merită să “salvezi planeta” călcând florile frumoase pentru a ajunge să culegi un PET din mijlocul lor, se poate culege și la iarnă, apropo de perfecționism, fixism, îndreptățire oarbă și scule nepotrivite.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s