În palma lui Dumnezeu

Scris inițial pe LinkedIn, în Mai 2023.

De câteva săptămâni, chiar dacă mă pun târziu la somn, pe la 5:00-6:00 dimineața mă trezesc și nu-mi mai vine să mă culc, deși-s rupt, că-mi place începutul de zi, lumina blândă și păsărelele care cântă. Poate și de aia am curaj/inspirație/dezinhibare să scriu atâtea, că-s un pic “drogat”.

Ieri am petrecut multe ore neplanificat în jurul lacului Iulius, după tura cu sacul de ambalaje, micul dejun la Auchan Gastro și cafeaua din Auchan de după, savurată tot la lac.

Mă plimb ultra-lent. De obicei, plimbarea mea e tip alergare. Nu cu un scop, ci ăla era ritmul personal. Eu de acum o lună n-ar avea răbdare cu mine.

Sună a magie spirituală, dar efectiv apuc să văd lucruri și zici că-s în palma lui Dumnezeu. Mă pot uita 10 minute la o broască care stă și îi admir minunăția.

Era soare. M-am bronzat fără să vreau. Fugeam de zile senine ca de iad. Mă deprimau și agitau. Așa, în ritm lent, fără forțare, am descoperit că-mi place, nici n-am transpirat.

Cred că m-am uitat prima dată cu uimire și neutralitate la toate femeile frumoase pe lângă care treceam. Îmi bătea inima frumos, nu cu frustrare și nu cu dorință neîmplinită. Curiozitate și mirare. Multe par speriate, dar masca e impecabilă.

Ieri am abordat prima dată o fată frumoasă al cărei tatuaj din zona cot-triceps mi-a atras atenția. Laura, din Franța, student USAMV. Am povestit vreo 15 minute. O fost superb. N-aș fi povestit cu o astfel de femeie din senin, fără vreo pârghie socială comună și fără să fiu beat, ceea ce n-am fost de ani de zile. Am greșit atâția ani și cumva mă doare, dar am fost și încă îs paralizat de frică, mascată cu aroganță și raționalizări.

M-am jucat 15 minute cu un pisic jucăuș până a ajuns să sară-n copac vânând nuiaua ce i-o fluturam.

O grămadă de țestoase la soare.

Am povestit 30 minute cu un domn economist 60+ care avea un e-bike.

Am povestit cu un domn rom din ’66 în cârjă care-mi povestea cum l-a alungat paza parcului, deși doar se plimba. Mi-o arătat buletin de Germania pe lângă cel de România și mi-o povestit că acolo o fost respectat ca om, la fel ca în US, unde eu n-am ajuns încă.

Am ascultat mult.

Este o zeiță blondă absolut superbă pe care o remarc în fiecare zi de o săptămână peste tot pe unde o văd. Foarte fit, impecabilă fizic și în același timp cu o expresie a feței care nu emană acreală și dezgust pentru ce nu-i elitist. Frumusețe reală.

Văd bebeluși și copii. Acum îmi plac toți. Și ce simpatice și pline de bucurie și uimire în ochi îs fetițele mici… Cred că mi-ar plăcea să am o fetiță. Nu vreau să-mi imaginez prin cât chin trebuie să fi trecut o fată ca să ajungă “scorpie” ca adult… Toți avem copilul ăla frumos, pitit acolo în spate, ca-n ilustrațiile animate din The Wisdom Of Trauma.

Bărbații, unu-la-unu, când nu jucăm jocuri de statut și dominanță, te fac să plângi la cât de minunați, sensibili și iubitori îs în interior. Mai ales ăia care te intimidează la prima vedere. Nici la băieți nu-i ușor cu crescutul în societate…