Am ajuns să-mi doresc să lucrez în rolul formal de business analyst din întâmplare, la fel ca restul job-urilor aparent fără vreo legătură unul cu altul din CV (care arată destul de clar că nu știam ce-mi doresc să mă fac când cresc mare și că nu aveam un obiectiv pentru viitorii 5 ani), iar cursul PSPO l-am făcut că așa se cerea în disciplina de analiză din care făceam parte în Endava.
A ajuns să-mi placă framework-ul Scrum, cu care am făcut cunoștință în studiul pentru PSPO (Professional Scrum Product Owner), fiindcă mi se pare ca o psihoterapie de ajutor: înțelegerea realității prin prisma experienței directe și asumarea responsabilității pentru decizii în funcție de adevărul care se dezvăluie în urma acestei experiențe directe. Zicea fostul psihoterapeut că cauza suferinței e una singură: am crezut ceva neadevărat. Adevărul poate fi frumos și doare doar pentru o imagine de sine falsă ancorată în iluzii, nu pentru sinele real, cel cu care punem capul pe pernă, indiferent lângă cine ne culcăm.
E simplu de înțeles și în același timp dificil de aplicat, fiindcă suntem oameni și fiindcă avem minte, iar mintea nu caută neapărat adevărul, ci caută probabil să ne scutească de perceputa durere și umilire a faptului că e posibil să ne fi înșelat în anumite privințe, cu toate că acea umilire (adică batjocură, dispreț – diferit de umilință, smerenie) nu e a noastră, ci am învățat-o prin socializare și exemplu.
Mai spunea ceva ce mi s-o părut “empowering” (n-am un cuvânt potrivit în minte în limba română) despre traumele transgeneraționale: inconștiența transmisă mai departe prin exemplu.
Pagina lui Joldoș 