M-am săturat să deschid ochii dimineața fără entuziasm. M-am săturat să mă simt vinovat să las apa să curgă suficient cât să devină suficient de rece pentru băut fiindcă se duce planeta pe pulă. M-am săturat să fac dușuri reci și în continuare să-mi fie frig. M-am săturat să mă simt apăsat pentru fiecare plastic … Continue reading M-am săturat… →

Mark Manson, autorul cărții The Subtle Art Of Not Giving A Fuck, pe care profit de ocazie s-o re-recomand, vorbea în carte și în articolul ăsta despre The Disease of More. Nevoia bolnăvicioasă de “mai mult”. Până și firma la care lucrez are o pastilă pe care-o vâră peste tot pe unde încape, numită “Be … Continue reading Mai mult →

În clădirea în care lucrez, există o ușă rotativă la parter cu patru celule, iar fiecare celulă e prevăzută cu o bară orizontală din inox care să-ți permită să împingi ușa. La fel ca la intrarea principală de la Iulius Mall. Ușa se rotește atâta timp cât cineva din interior împinge și stă când nu. … Continue reading Aveam nevoie să pună mâna pe ușă →

Ziua e scurtă doar când ai ce face folositor cu timpul. Nu m-am dus azi la sală. Am încercat să fiu ok cu asta și mi-a ieșit. N-am avut un program sportiv fix de ceva vreme. Am scăzut cu sala și am recuperat cu viața. Mi-ar prinde bine acel concediu pe care mi-e frică să … Continue reading Afară plouă iar reducerile îmi bat la ușă →

Acum 9 ani am scris unul dintre cele mai bune, vulnerabile și personale articole despre mine. Surclasat probabil doar de retrospectiva lui 2018. Îl recitesc uneori. Mai ales când mă simt ipocrit, blocat și deconectat de mine. Cu cuvintele și punctuația de atunci: "There is something about yourself that you don't know. Something that you … Continue reading 19 Decembrie 2010 →

Mă rog, o scrisoare din patru strofe cu câte patru versuri care rimează. Pe care n-o s-o citiți aici. Nu încă, cel puțin. Îl cheamă Gore, apropo. De la Gorenje. Prieten bun cu Toshi. Acum o lună, m-am înscris la un atelier săptămânal de trei luni numit ConVersații, care presupune “exprimare autentică prin spoken word … Continue reading I-am scris un poem aspiratorului meu →

De când mă știu, am zile când mă simt ca și cum aș trăi undeva la înălțime, deasupra unui hău înspăimântător și întunecat, pășind în fiecare moment pe cele două sârme subțiri paralele care mi-au fost date ca să le folosesc pentru a preveni căderea și care-mi limitează direcția. În unele zile, picioarele mi-s puternice … Continue reading Pe sârmă →